15.1 C
București
sâmbătă, 8 mai 2021 - 10:11

The Guardian compară ”Dosarul Roșia Montană” cu un caz din anii ’90 din Marea Britanie

spar

Cotidianul britanic ”The Guardian” a publicat o analiză asupra relației dintre activiștii de mediu și mediul corporatist, în care se face o comparație între dezbaterea asupra exploatării de la Roșia Montană și cazul Brent Spar, care în anii ’90 a pus față în față compania Shell și organizația Greenpeace.

În 1994, Shell intenţiona să scape de platforma petrolieră Brent Spar scufundând-o în Marea Nordului. Greenpeace a obiectat şi a pornit împotriva Shell o campanie publică agresivă. Compania era mai puţin experimentată decât Greenpeace în declanşarea emoţiei publice şi influenţarea opiniei publice.

Atunci când Greenpeace iniția confruntări emoţionale şi transmitea mesaje simple, Shell reacţiona cu fapte şi cifre. Shell a motivat cu faptul că studiile realizate arătau că scufundarea platformei în mare era cel mai puțin nociv lucru pe care îl putea face.

Shell a capitulat. Şi-a schimbat planurile şi a dezmembrat Brent Spar pe țărm. Când conflictul s-a stins, mulţi au constatat că opţiunea aleasă a fost, de fapt, mai nocivă pentru mediu decât planul original. Sub pretextul activismului de mediu şi cu abilităţi solide de PR, este posibil ca Greenpeace să fi fost responsabilă de forţarea unei opţiuni mai periculoase din punct de vedere al mediului.
”Grupurile activiste pot genera mai uşor declaraţii care îi stârnesc pe oameni şi transformă corporaţiile în mari ticăloşi. Multe corporaţii reacţionează la aceste tactici cu surprindere sau frustrare şi au dificultăţi în a se apăra cu altceva decât informaţii tehnice pe care puţini le înţeleg şi chiar mai puţini le cred. Greenpeace a avut puterea de a forţa schimbarea, dar nu a fost niciodată trasă la răspundere pentru costurile suplimentare sau pagubele de mediu suplimentare cauzate de acţiunile sale. Astăzi, corporaţiilor, pe drept, nu li s-ar permite să scape cu astfel de acţiuni, dar nu există mecanisme de a trage la răspundere grupurile activiste”, se arată în analiza citată.

”The Guardian” aduce ca exemplu din actualitate proiectul exploatării aurului la Roşia Montană, care este o ”țintă ușoară” pentru activiști. Pe de o parte, proiectul presupune crearea a 2.300 de locuri de muncă în etapa de construcţie a minei şi a 900 în momentul finalizării acesteia, o contribuție importantă la dezvoltarea economică a României şi rezolvarea  poluării istorice rămase de pe timpul operaţiunilor miniere din perioada comunistă.

”Totuşi, oricât de convingătoare ar putea fi aceste argumente, încep să se destrame în momentul în care grupurile activiste organizează demonstraţii publice şi vorbesc despre otrăvirea apei cu cianuri (în întreaga lume se folosesc deja 900.000 de tone metrice de cianuri, conform Ghidului de Economie Chimică). Combaterea acestui activism cu un mesaj de genul cianura va fi utilizată în siguranţă este un lucru aproape imposibil, indiferent de adevărul afirmaţiei”, se mai afirmă în material.

În astfel de cazuri, guvernele trebuie să găsească un echilibru între beneficiile sociale pe termen lung și mesajele activiștilor. De asemenea, societatea în ansamblu trebuie să păstreze beneficiile activismului, fără a permite ca ONG-urilor să se transforme în grupuri de interes puternice, dar neresponsabile.

”Activismul vehement poate, prin mesaje emoţionale, să blocheze un proiect despre care sondaje recente afirmă că este susţinut de 68% din populaţia României şi unul care promite să ofere beneficii nete sociale, economice şi de mediu ţării? Dacă va fi aşa, cine va fi responsabil şi va răspunde – grupurile activiste care l-au blocat? Sau consecinţele vor fi suportate de cetăţenii obişnuiţi şi contribuabili?”, se întreabă autorul Joseph Zammit-Lucia, el însuși președinte al unei organizații civice din SUA.

Vlad Bârleanu