9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 0:19
No menu items!

Testarea virginității, eliminată oficial. Doar Poliția și procurorii mai pot cere acest lucru

spot_img

Testarea virginității a fost eliminată oficial printr-un ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Justitiei. Asta pentru că, au stabilit autoritățile, este o procedură care generează efecte fizice și psihologice nefaste asupra femeilor.

”Astfel, examinarea pentru constatarea virginităţii se mai poate efectua doar în cadrul unor proceduri oficiale, la solicitarea autorităţilor, şi nu la cererea persoanelor fizice, aşa cum s-a întâmplat până de curând. Decizia a fost luată după ce societatea civilă a tras un semnal de alarmă asupra acestor teste – considerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii o încălcare a drepturilor omului”, potrivit unui comunicat al agenţiei de creaţie DDB România care, în parteneriat cu Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor (V.I.F.), a lansat campania socială DeNetestat, vizând eliminarea acestor teste.

Până în prezent, în unităţile de medicină legală din România se puteau face două tipuri de teste de verificare a virginităţii femeilor: cele care aveau legătură cu o anchetă penală şi cele realizate la cerere, de către părinţi – în special, de către taţi.

În 2019, în România, testele de virginitate au reprezentat 2% din totalul examinărilor din cadrul unităţilor aflate în subordinea Institutului de Medicină Legală Mina Minovici (INML) – adică, aproximativ 1.000 de teste pe an. Examenele au fost realizate în diverse unităţi de medicină legală din ţară, din toate judeţele.

Considerată o procedură intruzivă, care poate genera efecte fizice şi psihologice nefaste asupra femeilor, practica testării virginităţii în rândul femeilor, la cererea unor persoane fizice, a fost eliminată oficial, în urma ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei, publicat marţi, în Monitorul Oficial.

                                                                                                                    Adina Silav