9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:09
No menu items!

Teroare la granița cu Bulgaria, spre Turcia și Grecia, în minivacanța de 1 iunie. Românii, sfătuiți să se înarmeze cu răbdare, combustibil, apă și alimente suficiente

spot_img

Românii care vor să meargă în Bulgaria sau să o tranziteze către Grecia şi Turcia,  în această minivacantă de cinci zile, sunt avertizați de către MAE că timpii de aşteptare la punctele de trecere a frontierelor rutiere bulgare vor fi ridicaţi. 

Românii sunt sfătuiți să folosească toate punctele de frontieră şi să se asigure că au combustibil, apă și alimente suficiente pentru astfel de situaţii.

Și la întoarcerea în România, luni, 5 iunie, li se recomandă să aibă în vedere posibilitatea măririi considerabile a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctul de frontieră Giurgiu-Ruse și să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod – 2 euro (monede cu valoare nominală de 1 euro sau 2 euro) sau 4 leva, în acest mod putând fi scurtaţi considerabil timpii de aşteptare la procesarea şi eliberarea chitanţelor.

Pentru intrarea în România se recomandă folosirea şi a celelorlalte puncte de trecere a frontierei situate la frontiera cu Bulgaria, precum PTF Vidin – Calafat, PTF Kardam – Negru Vodă, PTF Oryahovo – Bechet (ferry), PTF Dobromir – Krushari (maximum 3,5 tone), PTF Kainardzha – Lipniţa (maximum 3,5 tone), PTF Nikopol – Turnu Măgurele (ferry) şi PTF Svishtov – Zimnicea (ferry), ultimele patru PTF cu program de funcţionare în intervalul orar 08:00 – 20:00.

Potrivit MAE, în acest context este importantă informarea corectă, achiziţionarea din timp a vinietelor electronice şi achitarea conformă a taxelor de drum tip TOLL, pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria. Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:

1. cu privire la starea actuală a drumurilor: pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;

2. cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg;

3. cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare: pe site-ul www.mvr.bg;

4. cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul din Sofia: www.sofia-airport.eu;

5. cu privire la starea vremii: pe site-ul www.weather.bg;

6. cu privire la regimul vamal, la intrarea în Republica Bulgaria dinspre Republica Turcia: pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Republica Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Republica Bulgaria: www.customs.bg.

Românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.