7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 11:06
No menu items!

TEROARE ÎN BRUXELLES. Jurnalistul bănuit că ar fi al treilea terorist de pe aeroport, eliberat / VIDEO

spot_img

Parchetul federal belgian a anunțat, luni, eliberarea lui Fayçal Cheffou, bănuit a fi “bărbatul cu pălărie” de la Aeroportul Zaventem, singurul inculpat de până acum în cazul atentatelor comise pe 22 martie la Bruxelles și soldate cu 35 de morți și 340 de răniți conform celui mai recent bilanț, relatează Reuters.

Ancheta în cazul atentatelor se concentrează acum pe identificarea „bărbatului cu pălărie”, individul care apare în imagini surprinse înaintea celor două atacuri sinucigașe comise pe Aeroportul internațional Bruxelles-Zaventem.

Poliția belgiană a difuzat, luni, și o înregistrare video cu bărbatul respectiv. În imagini apare individul care purta o jachetă bej și o pălărie închisă la culoare trasă pe ochi, împingând un cărucior cu bagaje pe care se afla o geantă mare neagră. Alături de el (nefiind clar în imagini) se află autorii atacurilor sinucigașe de la aeroportul Bruxelles-Zaventem: Ibrahim El Bakraoui și Najim Laachraoui, deja identificați.

Pentru moment, singura certitudine este aceea că cei trei atacatori sinucigași – Ibrahim El Bakraoui și Najim Laachraoui la aeroportul Bruxelles-Zaventemn și Khalid El Bakraoui, în stația de metrou Maelbeek – au avut legătură directă cu atentatele comise la Paris pe 13 noiembrie anul trecut și soldate cu 130 de morți. Atentatele de la Paris și Bruxelles au fost revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).

Pe de altă parte, Belgia cere extrădarea lui Djamal Eddine Ouali, un algerian arestat sâmbătă în Italia și bănuit de realizarea de „documente de identitate false, care au fost utilizate de presupuși autori ai atentatelor de la Paris și probabil și de Salah Abdeslam”, suspect-cheie în urma atacurilor de la Paris, arestat la Bruxelles în urmă cu zece zile.

Cât privește identificarea victimelor, aceasta aproape s-a încheiat.

Dintre persoanele decedate, autoritățile belgiene au identificat până acum 12 cetățeni străini, de opt naționalități diferite (americană, britanică, franceză, germană, olandeză, chineză, italiană și suedeză).

https://www.youtube.com/watch?v=u8nXQwG1wK8

R.D.