17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 14:53
No menu items!

Termenul de depunere a cererilor de restituire a taxelor speciale, de poluare pentru mașini, a fost prelungit cu 5 ani

spot_img

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede prelungirea cu 5 ani a termenului până la care contribuabilii pot depune cererile de restituire a sumelor reprezentând taxa specială, taxa de poluare pentru autovehicule şi timbrul de mediu.

Conform Guvernului, actul normativ prevede prelungirea cu 5 ani a termenului până la care contribuabilii pot depune cererile de restituire a sumelor reprezentând taxa specială, taxa de poluare pentru autovehicule şi timbrul de mediu.

„Măsura era necesară având în vedere că legislaţia naţională trebuie armonizată principiilor Uniunii Europene în materie de restituire a taxelor încasate cu încălcarea dreptului unional”, arată sursa citată.

Potrivit legislaţiei, românii au avut termen de doar un an – între 7 august 2017 şi 31 august 2018 – pentru depunerea cererilor de restituire, în condiţiile în care, pentru restituirea creanţelor fiscale, dreptul de a le solicita se poate exercita în termen de 5 ani, precizează Executivul.

                                                                                                                    Adina Silav