14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 11:19
No menu items!

Teodorovici: Rata de absorbție a fondurilor UE, peste 80% până la finalul lui 2015

spot_img

MFE: Rata de absorbție a fondurilor UE a atins 21%

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat vineri că s-ar putea ajunge la o rată de absorbție a fondurilor UE de peste 80% până la finalul anului 2015. Asta dacă va fi menținut ritmul actual. În prezent, rata de absorbție este de 24,3%.

„Dacă vom avea același trend, avem șanse ca până la final de 2015, atunci când se încheie ciclul pe actualul cadru financiar, să depășim 80%”, a afirmat Teodorovici. În urmă cu o săptămână, Comisia Europeană a deblocat Programul Operațional pentru Creșterea Competitivității Economice, iar în acest an România a reușit intrări efective din rambursările de la Bruxelles de 2,3 miliarde de euro.

Potrivit lui Teodorovici, aceasta reprezintă o valoare mai mare decât ceea ce a primit în toată perioada de după aderare, 2007-2012. Ministrul a evidențiat și că România ocupă la nivel european prima poziție la procentul de creștere a plăților din partea Comisiei Europene în primele nouă luni din acest an, respectiv 75%.

„Asta spune foarte mult despre ceea ce s-a făcut în aceste luni în sistem”, crede Teodorovici. El a arătat și că Guvernul a aprobat în acest an împrumuturi consistente din Trezorerie pentru a asigura plățile pentru toate proiectele europene, nivelul ajungând la peste 7 miliarde de lei.

Teodorovici a arătat că, până la sfârșitul acestui an, România va avea o rată de absorbție pentru exercițiul bugetar 2007-2013 de peste 35%.

C.C.