7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 3:00
No menu items!

Taylor Swift, vedeta cu cea mai mare implicare caritabilă în 2014

spot_img

Cântăreața în vârstă de 25 de ani a obținut acest titlu pentru al treilea an consecutiv

taylor_swift

Cântăreaţa americană Taylor Swift a fost desemnată vedeta cu cea mai mare implicare în acţiuni caritabile în 2014, titlu obţinut pentru al treilea an consecutiv, în cadrul unui top întocmit de site-ul DoSomething.org.

În vârstă de 25 de ani, cântăreața s-a clasat pe locul întâi al unui top realizat de site-ul DoSomething.org în ceea ce priveşte implicarea în acţiuni caritabile, potrivit contactmusic.com. Artista a obţinut poziţia fruntaşă pentru al treilea an la rând, în mare parte graţie faptului că a acceptat, în urmă cu câteva luni, să doneze câştigurile obţinute de pe urma cântecului „Welcome to New York” administraţiei care se ocupă de şcolile publice din New York.

De altfel, Swift a fost numită ambasador pentru promovarea turistică a oraşului New York în urmă cu câteva luni.

Locul al doilea în topul întocmit de DoSomething.org a fost ocupat de actriţa Laverne Cox, cunoscută pentru rolul din serialul de succes „Orange is the new black”, care a devenit o susţinătoare foarte vocală a drepturilor minorităţilor sexuale.

Beyonce, Miley Cyrus şi Emma Watson au ocupat poziţiile următoare, respectiv, trei, patru şi cinci, ale topului.