15.9 C
București
luni, 27 septembrie 2021 - 3:50

Taxa clawback diferențiată pentru producătorii de medicamente va fi plătită din toamnă

spot_img

Taxa clawback diferențiată pentru producătorii de medicamente va fi plătită din toamnă
foto: ziaruloval.ro

Odată cu intrarea în vigoare a noii liste de medicamente compensate şi gratuite este posibil să existe şi calcule diferenţiate pentru taxa clawback la medicamentele originale şi la cele generice, a anunţat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

“Dacă lucrurile merg cum trebuie, probabil în această toamnă, atunci când intră şi noua listă în vigoare, vom avea calcule diferenţiate clawback pentru generice şi clawback pentru originale. Şi credem că în felul acesta nemulţumirile se vor duce undeva în altă parte şi nu vor mai fi la noi”, a declarat Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că noua listă cu medicamente compensate va fi finalizată şi va intra în vigoare la data de 1 august, cu condiţia să nu apară probleme complicate care să decaleze acest program.

“Probabil că azi veţi găsi în Monitorul Oficial – sau mâine, depinde când se publică, dar foarte curând – criteriile pe care vor lucra comisiile de specialitate atunci când vor analiza propunerile pe care le fac producătorii de medicamente şi care doresc să introducă pe listele de compensate asemenea tipuri de molecule”, a adăugat Eugen Nicolăescu.

A.V.