11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 1:15
No menu items!

TAROM plătește salarii nesimțite și zboară cu avioane pe jumătate goale

spot_img

Compania TAROM plătește o „armată” de angajați în Departamentul Comercial care ar trebui să umple cele 24 de aeronave

TAROM-Airbus_A310_YR-LCA

Chiar dacă TAROM a zburat, în perioada 1 ianuarie 2012-30 august 2014, cu o pierdere de 100 milioane de euro, Departamentul Comercial ține la secret strategia de marketing și vânzări a operatorului aerian.

Întrebat care este strategia de marketing și vânzări, fără să cerem planul de dezvoltare sau rute, Departamentul Comercial din cadrul TAROM, condus de Silvia Columb, ne-a oferit un răspuns standard: „având în vedere faptul că TAROM este o societate comercială care își desfășoară activitatea într-un mediu puternic concurențial, nu putem da publicității strategia de marketing și vânzări a companiei. În acest moment, în Direcția Comercială lucrează 238 de angajați , inclusiv agenți de vânzări, emitenți de bilete, din țară și străinatate”. Un „aport” important la pierderile companiei TAROM aparține celor 238 de angajați ai departamentului, care încasează salarii de mii de euro.

Surse avizate ne-au declarat că Silvia Columb, șefa Departamentului Comercial, are un venit de circa 5.000 de euro. În plus, Silvia Columb este șefa propriului soț, angajat la Agenția TAROM din Viena. Liviu Doru Columb este unul dintre zecile de angajați ai companiei TAROM în cele 11 agenții din străinătate unde operatorul aerian are proprii salariați. Departamenul comercial este o mare familie din care fac parte soți, soții sau colegi de partid care n-au nimic în comun cu aviația. La agențiile externe s-au prelungit mandatele cu încă un an, 11 agenții TAROM din străinătate au personal propriu. Managerul companiei TAROM a avut în plan o restructurare a Departamentului Comercial, dar conducerea acestuia s-a opus. Zilele trecute s-a decis ca departamentul să se ocupe și de social media”, ne-au explicat sursele citate.

În ultimii trei ani, potrivit raportului întocmit de consilierii corpului de control al Ministerului Transporturilor la TAROM, gradul de umplere al avioanelor TAROM este de aproximativ 65%.

În septembrie și octombrie 2014, compania TAROM a înregistrat cheltuieli suplimentare în valoare de peste 525.000 de dolari din cauza curselor anulate prin absența piloților și însoțitorilor de bord. „Anul trecut, lipsa unei grile de salarizare și eșuarea negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă au dus la izbucnirea unui conflict soldat cu anularea unord curse. În perioada septembrie-octombrie 2014, Christian Heinzmann a fost înlocuit de Silvia Columb, managerul TAROM fiind în concediu medical. Greva spontantă a piloților și însoțitorilor de bord a însemnat anularea a 27 de curse TAROM. Operatorul aerian a plătit 525.194 de dolari compensații acordate pasagerilor, asistență, costuri de cazare și costuri masă și transport acordate pasagerilor la escale și cheltuieli legate de schmibarea tipului de avion”, ne-au mai precizat sursele citate.

Ștefan Etveș