20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 17:06
No menu items!

Tariful pentru pașaportul electronic, anulat, plus alte 14 taxe parafiscale

spot_img

Finanțele vor să simplifice sistemul fiscal și au pus în dezbatere publică două proiecte de acte normative în acest scop

pasaport

MFP are de gând să elimine și să comaseze 92 de taxe parafiscale și tarife, printre care se află și tariful pentru eliberarea unui pașaport electronic, simplu, temporar, al cărui nivel este de 22 de lei. Taxa cu cel mai mare cuantum, de 300 de lei, este cea de emitere a unui aviz privind activități în domeniul dispozitivelor medicale și medicamentelor, care va fi de asemenea anulată.

”Pentru elaborarea pachetului legislativ care include cele două proiecte puse astăzi în dezbatere publică, MFP a avut consultări cu mai multe ministere şi instituţii, în cadrul cărora au fost analizate taxele şi tarifele cu caracter nefiscal. Urmare a acestei analize, a fost decisă eliminarea şi comasarea unui număr total de 92 de  taxe şi tarife nefiscale, astfel: 14 taxe parafiscale si tarife au fost  eliminate și a mai fost eliminată plata individuală pentru 78 dintre taxele şi tarifele nefiscale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Prin cele două proiecte puse, joi, în dezbatere publică vor fi eliminate şi comasate 27 de taxe şi tarife nefiscale, iar prin ordinele de ministru, care se vor aproba concomitent, vor fi reduse încă 65 de taxe şi tarife parafiscale.

“Facem un  pas semnificativ în îndeplinirea unor obiective ale mandatului meu de ministru. În primul rând, în ceea ce priveşte simplificarea sistemului de taxe – cu efecte benefice pentru contribuabilii care nu vor mai petrece timp la ghişeu, dar şi pentru administraţie, întrucât vom elimina costurile de administrare ale unor taxe si tarife cu încasări mici. De asemenea, măsura contribuie la creşterea predictibilităţii şi crearea unui cadru fiscal-bugetar stimulativ pentru dezvoltarea mediului de afaceri“, consideră ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.

Au fost analizate taxele şi tarifele parafiscale pentru care cuantumul încasărilor realizate este nesemnificativ în raport cu costurile de colectare, precum şi posibilitatea comasării altora, prin construcţia unor tarife grupate si individualizate în funcţie de tipologia activităţilor şi serviciilor prestate de fiecare instituţie.

Printre taxele şi tarifele cu caracter nefiscal ce urmează a fi anulate şi de care vor beneficia persoane fizice, agenţi economici, instituţii publice se află:

 1) Ministerul Afacerilor Interne – Tariful pentru eliberarea unui paşaport electronic, simplu, temporar sau al altui document de trecere a frontierei –  al cărui nivel este 22 lei

 2) Ministerul Justiţiei, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – Tarif asistenţă îndrumare înfiinţare firmă – 19,8 lei pe oră

– Tarif pentru cerere eliberare date statistice (fisa sintetică a investiţiei străine pentru o ţară şi o perioadă definită; statistică în funcţie de un criteriu) –  20 lei/ fişă sintetică/statistică unicriterială

– Tarif pentru cerere eliberare informaţii pentru serii de firme grupate pe mai mult de 5 criterii  – 11 lei /firmă

3) Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală

– Tarif pentru consultanţă şi prestări de servicii acordate la cerere (consultanţă privind legislatia in domeniul serviciilor comunitare  de utilitati publice)  –  73 lei/ora

 4)  Consiliul Concurenţei

– Tarif privind accesul la documentaţie (documentaţie care vizează investigaţii privind practicile anticoncurenţiale) – 150 lei /solicitare

 5) Ministerul pentru Societatea Informaţională

– Tariful de utilizare a procedurii electronice – 46 lei/an/utilizator

 6)  Ministerul Sănătăţii

– Taxa pentru emitere aviz privind activităţi în domeniul dispozitivelor medicale şi medicamentelor –  300 lei/aviz

C.C.