11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 21:43
No menu items!

Târg de mucenici, închis în Capitală. Ce au descoperit inspectorii ANPC

spot_img

Activitatea din târgul “Tradiții româneṣti legate de sărbătoarea Mucenicilor”, din Parcul Tineretului din Capitală, a fost suspendată în urma controalelor efectuate de ANPC.

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), acţiunea de control a avut loc în urma unei solicitării a Poliţiei Locale Sector 4.

Evenimentul „Tradiţii româneşti legate de sărbătoarea Mucenicilor”, organizat în Parcul Tineretului din Capitală, viza prezentarea obiceiurilor din Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Bucovina.

Pentru neregulile constatate, operatorul economic S.C. Autentic Tehnology @ Events SRL, organizatorul evenimentului, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, precum şi cu dispunerea măsurii complementare de suspendare a activităţii, respectiv oprirea temporară a întregului eveniment.

De asemenea, au fost verificaţi şapte participanţi la eveniment (operatori economici), care au fost sancţionaţi pentru deficienţele înregistrate cu oprirea definitivă de la comercializare a circa 200 de kg de produse alimentare, în valoare de 12.500 lei, precum şi oprirea temporară a prestării serviciilor.

Printre neregulile constatate mai sunt menţionate: lipsa documentelor necesare funcţionării; nerespectarea condiţiilor de păstrare stabilite de producător; lipsa verificării metrologice a cântarului utilizat; lipsa unei surse de apa potabilă; păstrarea preparatelor culinare pentru comercializare în recipiente depreciate, uzate, cu acumulări de rugină; lipsa registrului unic de control; folosirea unor spaţii frigorifice cu acumulări de impurităţi şi depuneri de rugină; comercializarea de produse fără elemente de identificare şi caracterizare; utilizarea unor ustensile depreciate; depozitarea materiilor prime şi ambalajelor direct pe paviment; expunerea preparatelor culinare la comercializare fără existenţa elementelor de protecţie şi siguranţă alimentară.

                                                                                                                Adina Silav