10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 6:16
No menu items!

valul 2

Rețetă internațională pentru amenajarea unui laborator capabil să proceseze 3.800 de teste Covid, în 12 ore

Un cercetător britanic în domeniul geneticii evolutive a reușit să organizeze, în trei luni, un laborator care să procesese nu mai puțin de 3.800...

Nelu Tătaru și Raed Arafat au anunțat noile restricții. Document

Pelerinajele la evenimentele religioase vor fi interzise, urmând să poată participa doar persoanele care au domiciliul sau reședința în localitățile în care au loc...

Bucureștiul și alte 11 județe înregistrează peste 100 de cazuri Covid la suta de mii de locuitori

Peste 30% din totalul cazurilor de COVID-19 s-au înregistrat, săptămâna trecută, în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timiş şi Suceava, informează, marţi, Institutul Naţional de Sănătate...

Europa intră într-o nouă fază a pandemiei. Un nou val de infecții lovește aceleași țări grav afectate la început

În ultimele zile, Franța, Germania și Italia au înregistrat cele mai mari cazuri zilnice din primăvară și până acum, iar Spania se află în...