vineri, 27 noiembrie 2020 - 20:03

vagoane

Conducerea CFR Marfă, vizată într-un dosar al DIICOT. Vagoane din oțel, vândute ca fier vechi

Polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate și cei de la transporturi, dar și ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție (DGA), sub coordonarea procurorilor DIICOT...

Locomotiva unui tren cu 32 de vagoane cu țiței a luat foc

Pompierii din Buzău au intervenit timp de câteva ore, cu 4 autospeciale, pentru a stinge focul Locomotiva unei garnituri de tren cu 32 de vagoane...

14 vagoane cu substanțe chimice au deraiat în urma unei explozii la Donețk

Garnitura de tren rusă transporta materiale chimice (pirită) Paisprezece vagoane ale unei garnituri de tren, aparținând Căilor Ferate Ruse (RJD), care...

Crinuța Dumitrean, condamnată la peste șase ani de închisoare pentru retrocedările semnate lui Horia Simu

Crinuţa Dumitrean, fostă şefă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a fost condamnată vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani şi...

Lucian Duță, șase ani de închisoare și confiscarea conturilor din Elveția, pentru contractele semnate ca șef al CNAS

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duţă a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Bucureşti, la şase ani de închisoare...

Germania îndeamnă statele UE să închidă pârtiile de schi pentru a ține sub control coronavirusul

Pe măsură ce se apropie sezonul de sărbătorilor de iarnă, relațiile europene se tensionează pe tema schiului. Germania solicită o abordare coordonată la nivelul...

Pârtii deschise și zeci de mii de turiști așteptați la ski pe Vala Prahovei

Minivacanţa de 1 Decembrie şi sărbătoarea Sfântului Andrei, vor umple Valea Prahovei de turişti, care vor avea voie să meargă în drumeţii pe munte,...

Pelerinajul de Sfântul Andrei, interzis în continuare de judecătorii constănțeni

Judecătorii Tribunalului Constanţa au respins, vineri, ca fiind inadmisibilă, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale pentru desfăşurarea, pe 30 noiembrie, a...