eppo
Kovesi a convins Parlamentul European. Regulamentul, modificat pentru EPPO
Parlamentul European a permis marţi noului Parchet European, care o are în vizor pe deputata din Grecia, Eva Kaili, aflată în centrul unui presupus...
Parchetul European condus de Kovesi, anchetă privind cheltuirea banilor europeni în Delta Dunării. Cauțiune de 1,7 milioane euro pentru inculpați
Biroul Parchetului European (EPPO) în România a sesizat, pe 19 decembrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti într-un dosar penal în care cinci persoane...
Descinderi ale EPPO în Valencia înaintea vizitei premierului Ciucă în regiune
Unitatea de poliție judiciară din Valencia (Spania) a Guardia Civil a făcut marți opt percheziții în Valencia, în timpul cărora au fost confiscate 14...
Kovesi vrea să iasă de sub controlul Comisiei Europene: Procurorii sunt independenți
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a cerut, într-un discurs ținut în cadrul unei comisii din Parlamentul Germaniei, modificarea regulamentului astfel încât EPPO să...
Parchetul European descinde la Timișoara. Ancheta vizează un grup care ar fi înfiinţat fictiv peste 150 de firme ca să obțină fonduri europene
Procurorii Parchetului European au descins marţi la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Regiunea (ADR) Vest Timişoara într-un dosar în care este vizat un grup...
După eșecul din februarie, Ministerul Justiţiei organizează o nouă procedură de selecție pentru posturi de procuror european
Ministerul Justiţiei (MJ) a anunţat, luni, că a declanşat o nouă procedură pentru selectarea a încă 11 candidaţi pentru funcţia de procuror european delegat...
UPDATE. Percheziții în București, Giurgiu și Ilfov, într-un dosar al Parchetului European. E anchetată o fraudă de 3 milioane euro
UPDATE
DNA precizează, joi, printr-un comunicat de presă că a început urmărirea penală împotriva omului de afaceri Cătălin Hideg și a firmei Sanimed.
Comunicatul DNA:
În cauza...
De cine se împiedică procurorii #rezist care vor la EPPO
Desemnarea celor 13 procurori ceruți de Laura Codruța Kovesi la Parchetul European este, de fapt, miza “războiului” din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru...
Laura Codruța Kovesi a mai cerut 13 procurori europeni ministrului Justiției din România
Parchetul European condus de fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut României noi procurori europeni. Ministerul Justiției a anunțat, joi, că începe...
Parchetul european condus de Kovesi, prima anchetă, primele arestări. În Germania, Italia și Bulgaria
Parchetul European EPPO, condus de Laura Codruța Kovesi, a finalizat prima anchetă de amploare în trei țări europene, soldată cu zece arestări. Persoanele acuzate...