13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 11:47
No menu items!

Tăriceanu: PNL a murit, i-a fost vândut lui Băsescu

spot_img

Congresul ordinar al Partidului Liberal Reformator (PLR) a început vineri la Palatul Parlamentului în prezența premierului Victor Ponta, a vicepremierilor Gabriel Oprea și Daniel Constantin și a fondatorului formațiunii, Călin Popescu-Tăriceanu

Tariceanu_grup_SZ (3)

Fondatorul Partidului Liberal Reformator (PLR) Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat vineri, la primul Congres ordinar al formațiunii că „PNL a murit”, că i-a fost vândut lui Traian Băsescu și că trădătorii liberalismului și al partidului istoric PNL sunt tocmai aceia care au rămas în PNL și care au făcut fuziunea cu PDL.

PNL a fost trădat de cei care ar fi trebuit să ducă mai departe tradiția PNL. O mână de lideri au trădat PNL pentru interese meschine. PNL, așa cum îl știm de după 90, care a activat până la venirea comunismului în România, a murit. Asta e realitatea zilelor noastre. Liderii și-au pus mai presus interesele personale decât cele ale României și românilor care ne-au acordat încrederea în 2012. Au distrus un proiect care putea să se opună lui Băsescu, au vândut PNL-ul lui Băsescu. Trădătorii nu sunt aici, îi căutați în altă parte. Cel care a fost dușmanul PNL de 10 ani încoace, care rupt din PNL, care a făcut tot pentru a elimina liberalismul de pe scena politică este simpaticul domn Băsescu. Cât am fost premier și președinte au fost zădărnicite încercările. PPE nici n-a îndrăznit să bată la ușa PNL. Niciodată nu au îndrăznit să încerce să trecem din tabăra liberalismului în tabăra lor politică. Sunt un om ancorat în principii ferme, în principiile liberalismului.

Călin Popescu-Tăriceanu
președintele Senatului, fondator PLR

Tăriceanu a anunțat că după congres PLR va solicita să devină membru ALDE.

Călin Popescu-Tăriceanu a precizat că se bucură că atât el, cât și premierul Victor Ponta și-au anunțat intenția de a candida la prezidențiale, arătând că acest lucru îi pune într-o cursă complicată, dar va fi vorba de o dezbatere civilizată.

Și dumneavoastră, și eu am anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale. Acest lucru ne pune în situația să fim competitori într-o cursă complicată, în care fiecare dintre noi doi, cu argumentele proprii, într-o dezbatere civilizată, va trebui să-i convingem pe români că soluțiile sunt cele mai bune. Mă bucur că împărtășiți acest punct de vedere, că dezbaterea în România trebuie să revină la ceea ce este normal, natural, o dezbatere civilizată, bazată pe idei și pe proiecte și vă spun că nu am niciun fel de reținere să le cer colegilor mei să-și respecte angajamentele pe care și le-au luat în fața electoratului român în 2012, când am candidat cu toții și am câștigat alegerile în procent covârșitor de 65%, lucru care ne obligă ca în Parlament să susținem toate proiectele din proiectul de guvernare și să dăm dovadă de o campanie electorală civilizată, bazată pe forța ideilor și a argumentelor și să-i lăsăm pe ceilalți să continue în stilul care i-a caracterizat în ultimii zece ani, stil care a dus la degradarea vieții politice, stil care a dus la slăbirea încrederii în instituțiile publice. Noi avem o obligație majoră să reclădim încrederea cetățenilor și în instituții, dar și în România.

Călin Popescu-Tăriceanu
președintele Senatului, fondator PLR

Călin Popescu – Tăriceanu a arătat că prim-ministrul reprezintă cel mai mare și cel mai puternic partid al României.

Amândoi nutrim convingeri proprii izvorâte din ideologia partidelor noastre, amândoi vrem să facem mai bine pentru români, amândoi am adoptat o consecvență în această atitudine politică„, a adăugat Tăriceanu.

Tăriceanu a mai spus că România are nevoie de o dreaptă moderată și a subliniat că PLR o va reprezenta.

Congresul ordinar al Partidului Liberal Reformator (PRL) a început vineri la Palatul Parlamentului în prezența premierului Victor Ponta, a vicepremierilor Gabriel Oprea și Daniel Constantin și a președintelui formațiunii, Călin Popescu-Tăriceanu.

Congresul, la care participă 1074 de delegați, a debutat cu mesaje precum „139 de ani de liberalism”, „Păstrăm istoria liberală”. După acest moment a fost intonat Imnul Național.

Membrii PRL se reunesc vineri și sâmbătă în primul congres pentru a adopta statutul și programul politic și pentru a-și alege noua conducere. Președintele interimar al PLR, Grațiela Gavrilescu, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, precum și prim-ministrul Victor Ponta și vicepremierii Gabriel Oprea și Daniel Constantin vor adresa mesaje în prima zi a congresului PRL.

R.D.