27.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 17:29
No menu items!

Sute de refugiați au încercat să forțeze granița dintre Grecia și Macedonia / VIDEO

spot_img

Poliția macedoneană a folosit gaze lacrimogene, luni, împotriva a aproximativ 300 de sirieni și irakieni care au încercat să forțeze bariera de la Idomeni, punct de trecere a frontierei dintre Grecia și Macedonia.

Potrivit AFP, după ce au forțat cordonul de poliție grec, imigranții au ocupat calea ferată și au rupt o parte a gardului de sârmă ghimpată ridicat la granița dintre Grecia și Macedonia.

Unii dintre aceștia au aruncat cu pietre asupra barierei, iar polițiștii macedoneni au ripostat cu grenade lacrimogene.

Imigranții s-au retras, dar reprezentanți ai organizației nonguvernamentale “Médecins du Monde” (MDM), ”cel puțin 30 de persoane au cerut asistență medicală, printre care numeroși copii”.

Situația este extrem de tensionată la Idomeni, unde peste 7.000 de imigranți și refugiați erau blocați luni dimineață în urma restricțiilor impuse de Macedonia și de alte țări din Balcani și Uniunea Europeană cu privire la numărul de persoane autorizate să intre zilnic pe teritoriile lor.

În contextul în care Macedonia nu a lăsat practic să intre niciun imigrant pe teritoriul său, luni în zori 300 de sirieni și irakieni au putut intra în cele din urmă pe teritoriul macedonean.

”Peste 7.000 de refugiați se află la Idomeni, dintre care 40% sunt femei și copii”, a declarat, pentru AFP, Viki Markolefa, reprezentant al MDM, care a subliniat că numărul lor depășește de patru ori capacitatea celor două tabere de primire amenajate la Idomeni, unde numeroase persoane sunt nevoite să doarmă sub cerul liber.

După restricțiile impuse săptămâna trecută de către Austria, Croația, Slovenia, precum și de către Macedonia și Serbia, care au limitat numărul de imigranți cărora li s-a permis intrarea pe teritoriul lor, Grecia a avertizat că aproape 70.000 de persoane riscă să fie blocate pe teritoriul său în luna martie.