22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 14:03
No menu items!

Sute de mii de tone de cărbune au dispărut din depozite

spot_img

Aproximativ 200.000 de tone cărbune au dispărut în ultimii ani din depozitul de combustibil solid al Termocentralei Romag-Termo Halînga, a declarat Rodin Traicu, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

Potrivit sursei citate, cantitatea respectivă de lignit, care fizic nu mai există în depozit, poate fi încărcată într-o garnitură de tren de marfă cu o lungime de 7 kilometri.

”Această lipsă în gestiune provine atât din raportări fictive, cât şi din decontarea unor facturi de livrare emise de furnizorii de cărbune. Aceştia din urmă au încasat banii pe cărbunele livrat, se pare, numai pe hârtie. Afacerea a fost ţinută sub obroc întrucât multe persoane din vechea guvernare era interesată să adune bani pentru partid, prejudiciind astfel bugetul statului cu miliarde de lei”, a precizat Traicu.

În context, oficialul a mai spus că alte zeci de mii de tone de şlam achiziţionat drept cărbune de la fostul Combinat Siderurgic Reşiţa, din cauza calităţii proaste, a fost utilizat la moara de măcinare şi grupul numărul patru al termocentralei, avariindu-le.

Traicu spune că, după primele constatări, rezultă că responsabilii cu gestionarea respectivei resurse energetice au apelat la fals şi uz de fals ori de câte ori li se cerea să menţină stocul de cărbune la nivelul cantităţii de 600.000 tone.

Reprezentantul MECMA a mai arătat că se impune ca autorităţile statului să ia măsuri de recuperare a prejudiciului şi de sancţionare a vinovaţilor, mai ales că există un avertisment al Comisiei Europene privind necesitatea înlăturării fraudelor din sectorul energetic.