14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 11:30
No menu items!

Sute de mașini noi vor intra în dotarea Ministerului Afacerilor Interne până la sfârșitul lunii viitoare

spot_img

Alte 2.800 de mașini vor fi cumpărate, printr-o licitație organizată în această toamnă

duster _ politie

Nu mai puțin de 450 de mașini Dacia Duster 4X4 vor intra în dotarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) până la finele lunii noiembrie, în timp ce alte 2.800 de autovehicule urmează să fie achiziționate printr-o licitație derulată în această toamnă. În plus, angajații Internelor își vor primi drepturile restante până la sfârșitul acestei luni.

Acestea sunt principalele măsuri luate în urma rectificării bugetare de ministrul afacerilor interne, vicepremierul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, măsuri care au ca fundament creșterea nivelului de siguranță al cetățenilor, inclusiv printr-o mai mare mobilitate a forțelor de ordine publică, ceea ce presupune mai multe echipaje auto în stradă, în zona de patrulare și de intervenție la evenimente.

În urmă cu aproximativ o lună, așa cum probabil vă amintiți, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, a anunțat intenția achiziționării de autovehicule destinate muncii operative.

Decizia conducerii Ministerului Afacerilor Interne are ca fundament numărul scăzut de autospeciale destinate structurilor operative pentru misiuni de patrulare și intervenție în stradă. Conform datelor centralizate la începutul acestui an, gradul de asigurare cu autovehicule, la nivelul tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, era în medie de 42,6%. Aproape 80% din parcul auto al Ministerului Afacerilor Interne – incluzând aici Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – avea la începutul anului 2014 o vechime de peste 10 ani, ultima achiziție importantă de autovehicule, derulată la nivelul ministerului, din fonduri bugetare, realizându-se în anul 2006.

În acest context, un obiectiv prioritar anunțat de domnul Gabriel Oprea la preluarea mandatului de viceprim-ministru pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne a fost acela de a crește nivelul de siguranță al cetățenilor inclusiv printr-o mai mare mobilitate a forțelor de ordine publică, ceea ce presupune mai multe echipaje auto în stradă, în zona de patrulare și de intervenție la evenimente.

Astăzi, sunt în măsură să vă informez că, până la sfârșitul lunii viitoare, în dotarea Ministerului Afacerilor Interne vor intra 450 de autoturisme Dacia Duster 4X4, care vor fi repartizate către structurile ministerului, în perioada 20 octombrie – 30 noiembrie 2014.

Această achiziție rezultă din derularea Programului de înnoire a parcului auto național, la care Ministerul Afacerilor Interne a aplicat în acest an, ulterior ministerul semnând un acord cadru cu SC Renault Commercial Roumanie, în urma finalizării unei licitații deschise.

De asemenea, așa cum am anunțat în luna septembrie, vicepremierul Gabriel Oprea a făcut toate demersurile pentru achiziționarea de către Ministerul Afacerilor Interne, din venituri proprii, a unui număr important de autovehicule destinate misiunilor de patrulare și intervenție la evenimente.

În urma rectificării de buget, Guvernul României a aprobat alocarea sumei de 31 milioane de euro pentru îmbunătățirea nivelului de dotare cu autovehicule, banii provenind din totalul de 57 milioane euro venituri proprii ale Ministerului Afacerilor Interne. Diferența de 26 de milioane de euro urmează să fie utilizată, cu aceeași destinație, în anul 2015.

În aceste condiții, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat  procedura de achiziție publică, prin licitație deschisă, pentru circa 2.800 de autovehicule, ofertele urmând a fi deschise pe data de 28 octombrie a acestui an.

Având în vedere termenele și procedurile legale care trebuie respectate, aprecierea noastră este că primele autovehicule din acest lot vor intra în dotarea Ministerului Afacerilor Interne, până la sfârșitul acestui an.

Monica Dajbog
purtător de cuvânt, Ministerul Afacerilor Interne

Purtătorul de cuvânt al MAI a precizat și că plata drepturilor restante ale angajaților MAI se va face până la finele acestei luni.

Tot în urma rectificării bugetare aprobate de către Guvernul României, fondurile bugetare alocate Ministerului Afacerilor Interne permit achitarea drepturilor de echipament cuvenite polițiștilor și cadrelor militare, precum și a drepturilor reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 37/2014, respectiv, prin Ordinul ministrului afacerilor interne 101/2014.

 Ministerul Afacerilor Interne beneficiază în acest moment de sumele de bani necesare achitării drepturilor de echipament rămase restante pentru lunile ianuarie-martie 2014.

Plata acestor sume de bani se va face până la sfârșitul lunii octombrie, astfel încât, începând cu luna noiembrie să nu mai existe nicio restanță la acest capitol.

Vă reamintesc că începând cu luna aprilie, din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, drepturile de echipament ale angajaților Ministerului Afacerilor Interne se plătesc lunar și la termen. Trebuie precizat că în acest an, Ministerul Afacerilor Interne a plătit și diferența de 50% din drepturile bănești de echipament rămase restante din anul 2013.

În urma rectificării bugetare au fost asigurate și fondurile necesare pentru desfășurarea în bune condiții, până la sfârșitul anului a activităților structurilor Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv sumele aferente pentru plata carburanților, pieselor de schimb, utilităților și expertizelor medico-legale.

Măsurile anunțate astăzi reprezintă, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, pași înainte pentru atingerea unor obiective stabilite la începutul acestui mandat și care au ca beneficiari direcți cei aproximativ 137.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, asigurarea unei logistici corespunzătoare pentru structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne se reflectă direct asupra nivelului de siguranță al românilor, prin creșterea securității acestora.

Orice mijloc suplimentar de mobilitate generează o capacitate operativă mai mare a structurilor de ordine și siguranță publică și reducerea timpilor de intervenție la evenimentele sesizate. În plus, aceste autovehicule noi asigură și condiții mai bune de desfășurare a misiunilor pentru polițiști, jandarmi sau pompieri.

Așa cum a precizat, inclusiv în discuțiile cu reprezentanții organizațiilor profesionale sau sindicale, vicepremierul Gabriel Oprea are și va avea ca priorități îmbunătățirea condițiilor de muncă ale angajaților, creșterea performanței serviciului public în beneficiul cetățenilor și, nu în ultimul rând, întărirea autorității celor care au ca principală misiune aplicarea legii.

Monica Dajbog
purtător de cuvânt, Ministerul Afacerilor Interne

R.D.