15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 14:40
No menu items!

Surpriza urâtă de la pompă. Litrul de benzină a sărit de 7 lei

spot_img

Prețul la benzină și motorină crește de la o zi la alta. Șoferii care au trecut pe la pompe în această dimineață au cumpărat litrul de benzină cu peste 7 lei, practic cu 40% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, când un litru de benzină costa sub 5 lei. Și motorina este la fel de scumpă.

Cele mai mari preţuri, respectiv 7,09 lei pe litru, sunt în benzinăriile OMV şi Gazprom. Rompetrol are, de asemenea, un preţ de 7,07 lei pe litru pentru motorina premium.

Şi celelalte benzinării au preţuri apropiate: Petrom – 6,88 lei, MOL – 6,99 lei, Lukoil – 6,76 lei, Socar – 6,59 lei.

Cea mai scumpă benzină standard este 6,5 lei.

În ceea ce priveşte benzina standard, Gazprom este cel mai scump, cu 6,5 lei pe litru, urmat de OMV şi Rompetrol, cu 6,49 lei. Alte preţuri sunt Petrom – 6,43 lei, MOL – 6,27 lei, Lukoil – 6,06 lei şi Socar – 6,09 lei.

Preţurile la motorina premium au ajuns la 6,81 lei (Gazprom). OMV şi Rompetrol comercializează un litru cu 6,8 lei, în timp ce Petrom – 6,55 lei, MOL – 6,69 lei, Lukoil – 6,35 lei, Socar – 6,39 lei.

Motorina standard costă 6,32 lei pe litru la Gazprom şi 6,31 lei la OMV şi Rompetrol. Petrom vinde un dieselul cu 6,25 lei, MOL – 6,17 lei, Lukoil – 5,99 lei, Socar – 6,09 lei.

Jumătate din prețul benzinei și motorinei sunt taxe și accize

Din preţul final de la pompă, aproximativ jumătate reprezintă acciza şi TVA, care se virează la bugetul statului.

Totodată, preţul petrolului atinge, în aceste zile, cel mai mare nivel din 2014 încoace, ca urmare a cererii crescute de produse energetice, depăşind marţi 80 de dolari pe baril pe bursa americană. Vineri, barilul se tranzacţiona cu 79,44 dolari.

Anul trecut în această perioadă, petrolul costa 40 de dolari pe baril, potrivit Bloomberg.

                                                                                                C.D.