12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 3:08
No menu items!

Surpriză în boxul mondial. Tyson Fury l-a învins pe Vladimir Klitschko și este campion mondial

spot_img

Boxerul britanic Tyson Fury este noul campion mondial la categoria grea, în versiunile WBA, IBF și WBO, după ce l-a învins la puncte pe ucraineanul Vladimir Klitschko, sâmbătă seara, pe stadionul din Dusseldorf (Germania), într-un meci desfășurat pe durata a 12 reprize.

Cei trei arbitri-judecători l-au văzut în unanimitate învingător pe Fury, doi cu 115-112, iar altul cu 116-111, transmite AFP.

Fury, aflat la prima luptă pentru un titlu mondial, este neînvins în 25 de meciuri, dintre care 18 le-a încheiat înainte de limită. În precedentul său meci, din februarie, Fury l-a învins prin KO tehnic pe românul Cristian Ciocan (Hammer).

Klitschko, neînvins din 2004, a suferit a patra sa înfrângere, palmaresul său cuprinzând 64 de victorii, dintre care 54 prin KO.

”O revanșă se impune, fără nicio îndoială”, a declarat Klitschko în ring, imediat după meci, pe care l-a încheiat cu arcada dreaptă sângerândă.