10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 6:29
No menu items!

Summitul NATO se deschide pe fondul tensiunilor cu Rusia

spot_img

Obama și Cameron: „Ne întâlnim într-un moment în care lumea se confruntă cu multe provocări periculoase și dinamice”

100205e-005 Press conference by the NATO Secretary General - Informal meeting of NATO Defence Ministers - Istanbul, Turkey

Alianța Nord-Atlantică va lua măsuri pentru a-și consolida apărarea la frontiera estică și își va exprima sprijinul pentru Kiev cu ocazia summitului ce începe joi în Țara Galilor, văzându-se nevoită de criza ucraineană să efectueze cea mai radicală modificare de strategie față de Rusia de după încheierea Războiului Rece, scrie Reuters.

Combaterea Statului Islamic, printre preocupările liferilor NATO

Președintele american Barack Obama și ceilalți conducători NATO care se vor întâlni în stațiunea Celtic Manor din sudul Țării Galilor vor discuta și despre modalitățile de combatere a Statului Islamic, gruparea jihadistă ce s-a profilat ca o nouă amenințare pe flancul sudic al Alianței.

În contextul în care peste o decadă de operațiuni de luptă conduse de NATO se apropie de sfârșit în Afganistan la finele acestui an, alianța militară condusă de SUA cu 28 de state membre își reorientează parțial atenția asupra obiectivului său primordial de a-și apăra teritoriul. Astfel, liderii NATO vor crea o forță „vârf de lance” de reacție rapidă, ce ar urma să includă mai multe mii de trupe în măsură să răspundă unor situații de criză în câteva zile, potrivit unor oficiali.

Membrii est-europeni ai NATO, inclusiv Polonia, au făcut apel la detașarea permanentă a mii de trupe pe teritoriile lor pentru a descuraja orice posibil atac rusesc. Însă Alianța, prin vocea secretarului său general Anders Fogh Rasmussen, a respins acest scenariu, parțial din cauza costurilor și parțial pentru că nu vrea să încalce prevederile acordului cu Rusia din 1997 în virtutea căruia NATO s-a angajat să nu staționeze permanent forțe de luptă semnificative în est.

În schimb, liderii NATO vor fi de acord să poziționeze preventiv echipament și provizii, precum combustibil și muniție, în țările est-europene cu baze gata să găzduiască forța de reacție rapidă a NATO în caz de nevoie. Cu toate că NATO a subliniat că nu intenționează să intervină militar în Ucraina, care nu este membră, Alianța a ales să consolideze apărarea țărilor est-europene care i s-au alăturat în ultimii 15 ani. Printre altele, țările baltice se tem că Rusia ar putea folosi același pretext ca în Crimeea — protejarea populației rusofone — pentru a interveni în teritoriile lor.

Într-un articol de opinie pentru The Times publicat joi, președintele american Barack Obama și premierul britanic David Cameron au scris: „Ne întâlnim într-un moment în care lumea se confruntă cu multe provocări periculoase și dinamice. La est, Rusia a călcat în picioare regulile prin anexarea ilegală a Crimeii și prin trimiterea de trupe pe teritoriul ucrainean ce amenință și subminează suveranitatea unui stat național. La sud, există un arc de instabilitate ce se răspândește din Nordul Africii și Sahel spre Orientul Mijlociu”.

Cei care vor să opteze pentru o abordare izolaționistă pentru astfel de amenințări „nu înțeleg natura securității în secolul 21”, au scris ei. „Evoluțiile din alte părți ale lumii, în special în Irak și Siria, ne amenință securitatea acasă”, au explicat cei doi conducători.

Criza din Ucraina, pe agenda liderilor NATO

Liderii NATO vor discuta despre criza din Ucraina joi cu președintele Petro Poroșenko. Ei ar urma să aprobe un pachet de ajutor cu fonduri de aproximativ 12 milioane de euro menite să îmbunătățească capabilitățile militare ucrainene în domenii precum logistică, capacități de comandă și control și apărare cibernetică.

În ceea ce-l privește, președintele rus Vladimir Putin a prezentat miercuri un plan în șapte puncte care, în opinia sa, trebuie să fie baza discuțiilor pentru încetarea conflictului din estul Ucrainei și care prevede în principal ca guvernul ucrainean să-și retragă trupele din apropierea orașelor și ca separatiștii să oprească contraofensiva lansată cu o săptămână în urmă. Luni, ministrul ucrainean al apărării Valeri Heletei a anunțat pe pagina sa de Facebook că Moscova a amenințat Kievul, folosind canale neoficiale, cu un atac nuclear dacă acesta va continua să lupte cu separatiștii proruși din estul țării.

C.A.