6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 8:36
No menu items!

Summit în Japonia: Liderii G7 apasă accelerația în dosarele Rusia și China

spot_img

Liderii G7, întruniți în Japonia, încearcă să găsească soluții eficiente și coerente pentru problemele acute cu care se confruntă în prezent lumea politică occidentală: războiul total declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și relația pe termen lung cu China, marea putere emergentă percepută ca un rival sistemic și competitor economic.

Cele două dosare sunt complementare, în contextul sprijinului diplomatic acordat de China Moscovei și al unei multitudini de alți parametri: evoluțiile pe piața mondială a materiilor prime, posibilitatea declanșării unui război în Extremul Orient sau miza atragerii statelor neutre din emisfera sudică de partea sistemului liberal occidental sau de partea sistemelor de esență autocrată.

Summit-ul G7 are loc la Hiroshima, de vineri până duminică. G7 reprezintă Grupul statelor celor mai industrializate: SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Japonia și Canada. Liderilor acestor șapte state li s-au alăturat liderii Uniunii Europene – Charles Michel (Consiliul European) și Ursula von der Leyen (Comisia Europeană).

Prima zi a Summit-ului a adus deja o serie de informații și anunțuri importante:

  • Preşedintele american Joe Biden va da undă verde livrării de către occidentali de avioane de luptă Ucrainei, inclusiv F-16 americane, a afirmat un oficial al Casei Albe. Biden a spus și că susţine „o iniţiativă comună vizând antrenarea de piloţi ucraineni pe avioane de luptă de generaţia a patra, inclusiv F-16”. ”Pe perioada antrenamentului, lunile următoare, coaliţia noastră de state participante la acest efort va decide când să furnizeze avioanele, câte şi cine”, a menţionat oficialul, citat de Reuters.
  • SUA a anunțat vineri noi sancţiuni împotriva Rusiei. Măsurile plasează „peste 300” de persoane, companii, nave şi avioane din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia pe lista neagră a Statelor Unite, potrivit unor comunicate de presă ale Departamentului Trezoreriei şi Departamentului de Stat. Noile sancțiuni se referă și la interzicerea exporturilor din SUA către 70 de entităţi din Rusia şi alte ţări. ”Măsurile luate astăzi vor limita capacitatea lui Putin de a-şi continua invazia barbară (…) şi de a ocoli sancţiunile. Eforturile noastre colective au lipsit Rusia de elementele cruciale de care are nevoie pentru a-şi echipa armata şi au redus drastic veniturile disponibile Kremlinului pentru a-şi finanţa maşina de război”, a declarat secretarul Trezoreriei Janet Yellen, potrivit unui comunicat.
  • Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va ajunge la Summit, după ce vineri s-a adresat summitului Ligii Arabe în Arabia Saudită.
  • O formă a draftului comunicatului final se referă la China. ”Politicile noastre nu au ca scop afectarea Chinei, nu căutăm să împiedicăm progresul și dezvoltarea Chinei”, se arată în draftul văzut de Reuters, care poate fi modificat până la forma finală. Documentul arată nevoia unor legături ”stabile și constructive” cu Beijingul, în paralel cu măsurile de reducere a ”dependențelor excesive” în lanțurile de aprovizionare critice și de combatere a ”practicilor maligne” în domeniul transferurilor forțate de tehnologie și al protecției datelor. Documentul subliniază necesitatea păstrării păcii în Strâmtoarea Taiwanului și cere Chinei să facă presiuni asupra Rusiei pentru oprirea agresiunii asupra Ucrainei.
  • Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a afirmat că este în interesul Uniunii Europene să menţină o cooperare „stabilă şi constructivă” cu China. Acesta a adăugat că UE vrea să reducă riscurile pentru a diminua dependenţele excesive şi să-şi diversifice căile de aprovizionare în lupta împotriva practicilor neloiale.

Stephen Nagy, profesor de studii politice la International Christian University din Tokyo, s-a referit, într-un interviu pentru CNBC, la complexitatea relațiilor de putere pe axa G7 – Rusia – China. ”Summit-ul se va concentra pe invazia Rusiei asupra Ucrainei și pe adoptarea unei poziții coerente împotriva Rusiei. Se va discuta despre măsurile economice coercitive ale Chinei și despre măsurile prin care statele G7 pot preveni aceste măsuri agresive și pentru a aduce China la un statut de membru responsabil al comunității internaționale – în special spre o decizie de a nu invada Taiwanul”, a afirmat Nagy.

Astfel, statele G7 pun presiune pe China pentru a fi sigure că Beijingul nu va furniza tehnologie către Rusia și nu va întinde un colac de salvare mașinăriei de război rusești. De asemenea, în privința rezlienței lanțurilor de aprovizionare, statele G7 vor căuta să mute unele componente din China înspre alte state din Asia de Sud-Est și din Asia de Sud – posibil India, Vietnam sau Indonezia, ai căror reprezentanți au fost invitați la Hiroshima.

”China vede G7 ca pe un grup elitist cu mentalitate specifică Războiului Rece, care încearcă să aplice o politică de îndiguire a Chinei. Nu cred că G7 va putea să convingă China să își schimbe poziția în privința Rusiei. Însă, China este o super-putere de export, nu are o piață internă care să poată asigura creșterea economică. Dacă G7 și alți membri ai comunității occidentale se îndepărtează de economia lor, se va produce un efect teribil asupra creșterii economico-sociale – un obiectiv sacru pentru Partidul Comunist Chinez în ultimii 40 de ani. Acesta este călcâiul lui Ahile pentru China și cred că își vor reprima pornirea, că vor căuta un rol constructiv în privința Ucrainei, dar asta nu va însemna că vor sacrifica Rusia. China vede Rusia ca pe un partener-cheie în încercarea de a rezista presiunii internaționale generate de SUA cu scopul de  a-i modela comportamentul. Este o ecuație complexă, dar cred că China înțelege că prosperitatea și stabilitatea economică și socială nu vor depinde de Rusia, ci de accesul liber la piețele din Europa, SUA, Canada și alte state occidentale,” a mai spus Nagy.

Vlad Bârleanu