SUA: Washington și Oregon aprobă consumul de canabis în scop recreativ

Potrivit legislaţiei de la nivel federal, consumul, vânzarea sau deţinerea canabisului sunt în continuare interzise

canabis

Capitala americană şi statul Oregon au spus “da” legalizării consumului canabisului marţi, unul din seria de referendumuri asupra unor subiecte care pornesc de la avort şi până la vânătoarea de urşi organizate odată cu alegerile de la jumătatea mandatului în Statele Unite, informează AFP.

Americanii s-au pronunţat, în numeroase state, asupra unor subiecte grave – precum controlul armelor de foc sau organismele modificate genetic (OGM) ori mai uşoare – cum ar fi băuturile care conţin zahăr.

Potrivit rezultatelor parţiale, alegătorii din Washington DC au aprobat cu 65% la 28% “Iniţiativa 71” care solicită legalizarea consumului canabisului, iar cei din Oregon cu 54% la 46%.

Ei se vor alătura statelor Colorado şi Washington, care au legalizat deja consumul marijuanei în scop recreativ.

Un vot similar a avut loc în Alaska marţi, iar tabăra “da” înregistra un avans după numărarea a 55% din voturi.

În Florida (sud), alegătorii au respins o măsură vizând autorizarea marijuanei în scopuri medicale.

Potrivit legislaţiei de la nivel federal, consumul, vânzarea sau deţinerea canabisului sunt în continuare interzise, dar aproximativ 20 de state americane au scos-o complet sau parţial de sub incidenţa penală.

NICIUN COMENTARIU