9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 1:50
No menu items!

SUA suspendă ajutorul militar destinat Egiptului

spot_img

SUA suspendă ajutorul militar destinat Egiptului

Statele Unite au oprit temporar o parte din ajutorul militar acordat Egiptului, „reprogramând” unele fonduri destinate acestei țări, în timp ce are loc o revizuire, a declarat un oficial american.

Un purtător de cuvânt al senatorului Patrick Leahy, David Carle, a confirmat pentru CNN că biroului său i s-a comunicat că ajutorul a fost suspendat. Însă, Statele Unite subliniază oficial că nu a fost luată nicio decizie de stopare permanentă a acestuia.

Potrivit legii, dacă Statele Unite desemnează situaţia din Egipt drept o „lovitură de stat”, atunci nu mai pot relua ajutorul decât la instaurarea unui Guvern democratic. Însă în situația în care „reprogramează” fondurile, Washingtonul poate suspenda ajutorul atât timp cât consideră necesar, având posibilitatea de a-l restaura fără a mai avea nevoie de o hotărâre legală că Egiptul a revenit la o guvernare democratică.

R.M.