8.3 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 8:33
No menu items!

SUA presează Venezuela să nu acorde refugiu lui Edward Snowden

spot_img

SUA presează Venezuela să acorde refugiu lui Edward Snowden

SUA au demarat acţiuni pentru a face presiuni asupra Venezuelei pentru a o împiedica să acorde refugiu fostului tehnician al CIA, Edward Snowden.

Secretarul de stat al SUA, John Kerry, l-a avertizat pe omologul său venezuelean, Elías Jaua, cu aplicarea unor măsuri suplimentare în cazul în care azilul acordat lui Snowden se concretizează.

Săptămâna trecută, Washingtonul a revocat vizele de intrare în SUA pentru oficialii guvernului venezuelan şi oamenii de afaceri legaţi de regimul chavist. Revocarea este efectivă din 11 iulie, când au primit această notificare din partea Ambasadei SUA la Caracas. Măsura nu afectează restul turiştilor din această ţară.

Totodată, SUA ameninţă şi cu suspendarea livrărilor de benzină şi altor derivate din petrol către Venezuela. Deşi aceasta este un mare producător şi exportator de petrol, SUA au posibilităţi mai mari de rafinare şi prelucrare a petrolului. SUA cumpără lunar 500.000 barili de benzină şi alte produse destinate încălzirii termocentralelor. Achiziţionează şi 350.000 de barili de MTBE, un aditiv menit să crească cifra octanică a benzinei, imperios necesară parcului auto venezuelan.

În seara în care Snowden a făcut public comunicatul prin care accepta azilul politic oferit de Venezuela, John Kerry l-a sunat pe Elías Jaua şi l-a avertizat că niciunui avion venezuelan, bănuit că l-ar putea transporta pe Snowden, nu i se va permite să survoleze spaţiul aerian al SUA sau al altei ţări membre a NATO, chiar dacă tehnicianul s-ar afla  în avionul prezidenţial al lui Nicolás Maduro.

Washingtonul se teme de posibilul fapt ca Snowden să profite de azilul temporar oferit de Rusia pentru a părăsi aeroportul moscovit şi a se refugia în ambasada Venezuelei din capitala rusă, sau în al punct al ţării de unde ar putea lua un zbor spre Caracas.

C.I.