Cel puţin două persoane au murit şi alte 50 au fost rănite duminică după ce două trenuri s-au ciocnit în statul american Carolina de Sud, potrivit agențiilor internaționale de presă.

Unul dintre trenuri, care mergea de la New York la Miami, a lovit un alt tren şi a deraiat aproape de oraşul Columbia, capitala statului Carolina de Sud, a anunţat Poliţia, precizând că toţi pasagerii au fost evacuaţi. În una dintre garnituri se aflau 139 de pasageri, iar cealaltă transporta marfă.