7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 10:00
No menu items!

SUA au închis ambasadele din Orientul Mijlociu după interceptarea unor mesaje ale Al-Qaida

spot_img

SUA au închis ambasadele din Orientul Mijlociu după interceptarea unor mesaje ale Al-Qaida

Ambasadele SUA din majoritatea ţărilor arabe au rămas închise duminică, precum cea din Yemen, unde măsurile de securitate au fost întărite în faţa reprezentanţelor diplomatice occidentale, decizia fiind motivată de interceptarea unor mesaje ale unor înalţi responsabili ai Al-Qaida, transmite AFP.

SUA au anunţat închiderea a cel puţin 22 de ambasade în Orientul Mijlociu, inclusiv în Israel, dar şi în Afganistan şi Bangladesh, iar Franţa, Marea Britanie şi Germania le-au urmat exemplul la Sanaa.

Statele Unite au anunţat duminică seară că prelungesc până la 10 august închiderea a 19 ambasade şi consulate din Africa şi Orientul Mijlociu, ca măsură de securitate în urma unor ameninţări cu atentate din partea Al-Qaida, potrivit AFP.

Statele Unite sunt în stare de alertă, a subliniat Michael McFaul, preşedinte al Comisiei pentru securitate internă a Camerei Reprezentanţilor, evocând „una dintre cele mai credibile ameninţări şi cele mai precise pe care le-am văzut după 11 septembrie”.

O reuniune la nivel înalt a avut loc sâmbătă la Casa Albă după ce preşedintele Barack Obama a „ordonat echipei sale însărcinate cu securitatea naţională să ia toate măsurile necesare pentru a-i proteja pe americani, în condiţiile unei potenţiale ameninţări ce ar putea exista sau emana din Peninsula Arabică”.

Totodată, Interpol a lansat o alertă mondială de securitate, chemând la vigilenţă crescută toate ţările membre ale organizaţiei de cooperare poliţienească în legătură cu ameninţarea Al-Qaida care, potrivit şefului statului major american Martin Dempsey, vizează toate interesele occidentale. Este sunt „mai specific” dar ţinta exactă nu este cunoscută. „Ideea este să fie atacate interesele occidentale, nu doar americane”, a subliniat el.

Peter King, membru al Comisiei de informaţii a Camerei Reprezentanţilor, a subliniat la rândul său că informaţiile relevă „faptul că acesta ar fi un atentat enorm”. „Credem că aceasta se va întâmpla cel mai probabil în Orientul Mijlociu sau în apropierea unei ambasade, însă nu este nicio garanţie”, a adăugat el.

„Ceea ce am aflat (din mesajele interceptate) sunt elemente privind intenţia anumitor persoane de a elabora planuri, precum cele pe care le-am văzut înainte de 11 septembrie”, a adăugat pentru NBC Saxby Chambliss, membru al Comisiei senatoriale de informaţii.

Marea Britanie, Germania şi Franţa au anunţat, la rândul lor, că îşi vor închide ambasadele la Sanaa, capitala Yemenului, duminică şi luni, după alerta lansată sâmbătă de Washington.

La Sanaa, forţele de securitate yemenite erau în stare de alertă, în faţa ambasadelor occidentale, în timp ce o dronă, probabil americană, survola capitala în mijlocul zilei, transmite AFP, citând declaraţii ale locuitorilor. Membrii forţelor speciale, înarmaţi şi susţinuţi de blindate, erau instalaţi în faţa cancelariilor SUA, Marii Britanii, Franţei şi Germaniei, dar şi în faţa reprezentanţelor celorlalte ţări, inclusiv occidentale, care aveau aproape blocate căile de acces, potrivit unui jurnalist al AFP.

Ambasadele americane din monarhiile vecine din Golf, între care Arabia Saudită şi Kuweit, erau şi ele închise duminică, ca şi cele din numeroase alte ţări arabe, precum Algeria sau Iordania.

Totdată, Canada a decis să îşi închidă preventiv, duminică, reprezentanţa diplomatică din capitala Bangladeshului, Dhaka.

Al-Qaida în Peninsula Arabică (Aqpa), bine instalată în Yemen şi foarte activă, este considerată de SUA drept aripa celei mai periculoase reţele extremiste din lume.

C.I.