22.4 C
București
luni, 20 septembrie 2021 - 14:37

Studiu: Vinul consumat în cantitate moderată este eficient împotriva depresiei

spot_img

pahar vin

Consumul moderat de vin este asociat cu reducerea riscului de a suferi de depresie. Riscul scade cu 32% dacă se consumă între două și șapte pahare de vin pe săptămână, adică cel mult un pahar pe zi, relatează passionsante.be.

Cercetătorii de la Universitatea din Navarra, din Spania, au studiat zece ani un grup de aproximativ 5.000 de femei și bărbați, fără simptome depresive sau probleme legate de alcool.

Periodic, au fost strânse informații despre frecvența cu care consumau băuturi alcoolice, puse apoi în relație cu diagnosticul de depresie.

Rezultatul a arătat efectul protector al vinului, care trebuie consumat în cantitate moderată. Explicația ar consta atât în acțiunea neuro-protectoare a unor compuși din vin, cât și în aspectele legate de modul de viață (alimentație, activitate fizică) al consumatorilor prudenți.

Astfel, asocierea între depresie și abuzul de alcool, atât într-un sens cât și în celălalt, este o realitate deja bine stabilită.

 D.M.