11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:31
No menu items!

Studiu: Românii, alături de nemţi şi austrieci, cei mai optimişti privind economia şi veniturile

spot_img

Studiu: Românii, alături de nemţi şi austrieci, cei mai optimişti privind economia şi veniturile

Aşteptările privind starea economiei sunt cele mai optimiste în Germania şi Austria, state urmate de România, arată un studiu GfK. Cele mai pesimiste prognoze cu privire la redresarea economică s-au înregistrat în Portugalia, Franţa şi Grecia. Românii au aşteptări destul de optimiste şi în privinţa veniturilor, care vor creşte ca urmare a scăderii şomajului.

Românii sunt în general optimişti în ceea ce priveşte viitorul. Creşterea economică continuă, în timp ce şomajul este în scădere. Comisia Europeană raportează că, în prezent, 6,7% din români nu au un loc de muncă. Este una dintre cele mai mici rate a şomajului din Europa, neanticipându-se, cel puţin pe termen mediu, o creştere substanţială.

Un număr mai mare de locuri de muncă determină o creştere a veniturilor populaţiei. Acest lucru este reflectat în mod clar de indicatorul aşteptărilor privind veniturile, care în prezent se situează la -5,36 puncte. O comparaţie cu valoarea de anul trecut (-22,7 puncte) arată în mod clar că, în ultimele 12 luni, situaţia de pe piaţa muncii s-a schimbat în mod considerabil şi în sens pozitiv.

Cu toate că, anul trecut, creşterea economică a fost de numai 0,3%, experţii estimează că avansul pe primul trimestru al lui 2013 va fi între 0,7% şi 1%. Pentru acest an, Comisia Europeană anticipează o creştere de 1,6%. Şomajul a înregistrat deja, în 2012, o scădere destul de accentuată. În prima lună a anului trecut, rata era de 7,4%, însă până în luna februarie a acestui an scăzuse la 6,7%.

Şomajul în rândul tinerilor rămâne însă la un nivel ridicat, de aproximativ 23%. „În următoarele câteva luni însă, inflaţia ar putea deveni o problemă. Conform Comisiei Europene, aceasta se situează în prezent la 3,8%, însă experţii anticipează o creştere de până la 4,6% în cursul acestui an. Preţurile produselor alimentare, îndeosebi, vor determina o creştere a preţurilor în prima jumătate a anului”, arată studiul GfK.

Preţurile la energie urmează şi ele să crească şi mai mult în lunile şi anii care urmează, ca urmare a dereglementării pieţei energiei. Astfel, dorinţa de cumpărare a românilor este ceva mai scăzută decât ceilalţi doi indicatori – aşteptările privind starea economiei şi veniturile – însă mai ridicată decât în multe state europene, printre care Portugalia, Italia şi Franţa.

Şomajul ridicat şi încetinirea continuă a creşterii economice, în special în ţările sud-europene aflate în centrul crizei, afectează încă dezvoltarea economică în Uniunea Europeană (UE). Ţările care se îndreaptă spre redresare economică sunt situate în principal în nordul şi estul Europei, printre care şi România.

Anul care urmează va fi însă, din nou, un an dificil pentru ţările din sud şi vest. Acestea sunt concluziile studiului GfK Climatul de consum Europa şi SUA, care oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiei aşteptărilor privind starea economiei şi veniturile şi dorinţei de cumpărare în rândul consumatorilor din 12 ţări europene şi din SUA.

Cosmina Croitoru