16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 20:05
No menu items!

Studiu: Publicitatea pe online, în creștere

spot_img

Piața de publicitate online din România a ajuns, în 2014, la 25,4 milioane de euro, în creștere cu 7% față de anul anterior

online

Conform unui studiu Romanian Online Advertising Study /ROADS, realizat de către IAB România și PwC România și citat de agerpres.ro, cei mai mari investitori în acest segment sunt sectoarele Telecomunicații, Drinks și Online retail.

Practic, piața de publicitate online din România a avut, în anul 2014, o valoare raportată de către companiile participante de 112.824.515 lei (25,4 milioane euro) la un curs mediu anual de 4,4446 lei/euro.

Potrivit aceluiași studiu, la nivel anual, s-a consemnat o creștere în termeni reali de 7% față de anul precedent, luând în calcul doar companiile care au participat la studiu în toate cele patru semestre din 2013 și 2014.

În ambele semestre din 2014, formatele publicitare de tip display au rămas cele mai populare segmente ale publicității online, acestea fiind urmate de content sponsorships. Totodată, printre industriile care au condus în topul investițiilor în publicitatea online în a doua jumătate a anului 2014 se află Telecomunicațiile, urmat de segmentul Băuturi și Online Retail. Ultimul dintre segmente este pentru prima dată în top, depășind segmentul Auto, care era pe locul 3 în primul semestru al lui 2014.

IAB România și PwC România realizează studiul privind evoluția pieței de publicitate online din România încă din anul 2007.

ROADS reprezintă studiul de referință pentru analiza vânzărilor industriei de publicitate online din România, analizând piața în funcție de trei criterii principale: formatele de publicitate folosite, categoriile de advertiseri care au utilizat publicitatea pe Internet și lunile din fiecare semestru și an pentru determinarea sezonalității.

S.M.