17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 16:36
No menu items!

Studiu: Femeile decid unde pleacă familia în vacanță și tot ele fac rezervările

spot_img

Femeile sunt cele care decid unde pleacă familia în vacanţă şi tot ele rezervă hotelul, iar această tendinţă se menţine la toate segmentele de vârstă, arată un studiu realizat de portalul Litoralulromanesc.ro, care a luat în calcul circa 40.000 de rezervări din lunile iunie şi iulie ale acestui an.

Astfel, în peste 60,5% din cazuri, femeile au fost cele care au ales destinaţia de vacanţă şi tot ele au rezervat şi hotelul. Din totalul rezervărilor, 39,5% au fost făcute de bărbaţi.
În majoritatea cazurilor în care femeia face rezervarea, este vorba despre familii cu copii. Atunci când rezervarea este făcută de bărbat, este vorba, în general, despre cupluri fără copii.

Potrivit aceluiaşi studiu, în această vară, pe litoral, s-au făcut mult mai multe rezervări last minute decât anul trecut. „În aceeaşi perioadă a anului trecut, majoritatea turiştilor îşi făceau rezervări cu două săptămâni – o lună înainte de sejur, iar acum îşi fac cu o zi – maxim două săptămâni înainte, iar acest lucru se întâmpla pentru că nu este predictibil ce măsuri vor mai lua autorităţile”, au declarat reprezentanții portalului.

Totodată, în ultima vreme, s-a mai constatat şi o tendinţă de creştere a ponderii rezervărilor pentru sejururi în timpul săptămânii, care nu includ weekend-ul, deoarece în timpul săptămânii nu este foarte aglomerat iar tarifele sunt, în medie, cu 10% mai mici.