11.7 C
București
vineri, 17 mai 2024 - 7:59
No menu items!

Studenţii în vârstă de până la 30 de ani, reducere 90% la transportul cu trenul şi metroul

spot_img

Studenţii în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculaţi în cadrul universităţilor din România, vor beneficia de o reducere de 90% la transportul cu trenul şi metroul pe tot parcursul anului calendaristic, informează Antena 3.

Sunt eligibili pentru reducerea de 90% studenţii cu vârsta până în 30 de ani, înmatriculați la formă de învățământ cu frecvenţă a universităților acreditate.

În cazul studenților cu unul sau ambii părinți decedați, reducerea la transportul cu trenul şi metroul va fi de 100%.

Prevederea apare în Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru studenți, pus în consultare publică pe site-ul ministerului.

D.Constantin