15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 12:22
No menu items!

Studenții de la Drept au rămas fără calorifere. Au fost demontate pentru altele noi, care vor ajunge însă în decembrie

spot_img

Situație incredibilă în căminul studențesc din curtea Palatului Facultății de Drept. Caloriferele din camere au fost demontate, pentru a fi aduse altele noi. Abia după îndepărtarea acestora s-a constatat că cele noi nu pot fi instalate pentru că licitația a fost blocată. Conducerea Facultății de Drept spune că situația nu se va rezolva până în decembrie, potrivit România Libera.

Conducerea Universității București a decis să schimbe caloriferele vechi ale căminului cu toate că erau funcționale. A fost demarată licitația pentru achiziționarea noilor calorifere, însă aceasta a fost blocată, după ce ar fi fost contestată. Potrivit unor surse din cadrul UB citate de România Liberă, “în cel mai optimist scenariu”, noile calorifere ar putea ajunge în camerele studenților abia în a doua parte a lunii decembrie.

Studenții au apelat la radiatoare pentru a se încălzi, dar acum au dat de o altă problemă. Din cauza suprasolicitării, au loc tot timpul pene de curent.

                                                                                               C.Dumitrescu