sâmbătă, 28 noiembrie 2020 - 8:04

Studenţii bat la porţile Europei

Instanța decide repunerea în funcție și plata salariilor fostului șef Secție ATI de la Spitalul Universitar, Adriana Nica

Tribunalul București a decis că demiterea Adrianei Nica de la șefia secției ATI II din spitalul Universitar de Urgență a fost abuzivă, astfel că...

Crinuța Dumitrean, condamnată la peste șase ani de închisoare pentru retrocedările semnate lui Horia Simu

Crinuţa Dumitrean, fostă şefă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a fost condamnată vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani şi...

Lucian Duță, șase ani de închisoare și confiscarea conturilor din Elveția, pentru contractele semnate ca șef al CNAS

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duţă a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Bucureşti, la şase ani de închisoare...

Germania îndeamnă statele UE să închidă pârtiile de schi pentru a ține sub control coronavirusul

Pe măsură ce se apropie sezonul de sărbătorilor de iarnă, relațiile europene se tensionează pe tema schiului. Germania solicită o abordare coordonată la nivelul...

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) i-a transmis preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, o scrisoare prin care îi cere sprijinul în alocarea banilor necesari programului Erasmus şi atrage atenţia asupra importanţei investiţiei în educaţie.

În scrisoare se subliniază importanţa programului Erasmus pentru consolidarea colaborării şi integrării europene şi accentuează faptul că este unul din cele mai importante mecanisme folosite de Uniunea Europeană pentru a înlătura graniţele dintre cetăţenii europeni și unul din pilonii de bază ai construirii unui Spațiu European al Învățământului Superior.

ANOSR îşi manifestă opoziţia pentru planurile de introducere a unui sistem de împrumuturi pentru masteranzii care urmează un program de mobilitate. Alături de Organizația Europeană a Studenților (ESU), din care face parte, ANOSR susține sprijinirea mobilităților prin granturi nerambursabile, considerând că împrumuturile ar determina studenții cu venituri modeste să evite și mai mult mobilitățile și ar crește îndatorarea tinerei generații.

În scrisoare, reprezentanții studenților atrag atenția și asupra faptului că țintele de reducere a abandonului școlar și de creștere a ponderii tinerilor cu studii superioare până în 2020, stabilite prin Strategia de Modernizare a Uniunii Europene (EU2020) nu pot fi atinse fără o finanțare corespunzătoare. Potrivit reprezentanţilor ANOSR, în cazul României, procentul alocat educației a fust de sub 3.5% din PIB.

Scrisoarea i-a fost înmânată lui Martin Schultz miercuri, cu ocazia evenimentului în cadrul căruia acesta a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Şcolii Naţionale de Studii Politice și Administrative.

Pârtii deschise și zeci de mii de turiști așteptați la ski pe Vala Prahovei

Minivacanţa de 1 Decembrie şi sărbătoarea Sfântului Andrei, vor umple Valea Prahovei de turişti, care vor avea voie să meargă în drumeţii pe munte,...

Pelerinajul de Sfântul Andrei, interzis în continuare de judecătorii constănțeni

Judecătorii Tribunalului Constanţa au respins, vineri, ca fiind inadmisibilă, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale pentru desfăşurarea, pe 30 noiembrie, a...

Constanța, dovada vie că restricțiile sunt de formă. În carantină, numărul infectărilor nu scade

Una dintre localitățile aglomerate în care s-a instituit carantina arată ca în orice altă zi normală, în care nu sunt impuse restricții suplimentare. Aceasta...

Iohannis, contrazis de Bruxelles. Numărul infectărilor nu va scădea până la sfârșitul anului

Garanțiile oferite cu un optimism debordant de președintele Klaus Iohannis în privința evoluției epidemiologice până la sfârștiul anului sunt contrazise de date oficiale ale...

Fostul șef al DGIPI anunță că dosarul său a rămas fără obiect

Fostul șef al DGIPI, Gelu Oltean, explică, pe blogul personal, că dosarul în care a fost arestat nu mai are obiectul infracțiunii de care...