4 C
București
marți, 19 martie 2024 - 8:08
No menu items!

STS și numărul cu noroc

spot_img
  • Sorin Roșca Stănescu

I.V. Stalin a șocat întreaga planetă atunci când a rostit un mare adevăr. Și anume că nu este important cine votează, ci este important cine numără. Cu alte cuvinte, voturile pot fi măsluite. Și asta s-a întâmplat de multe ori. Exact pe rețeta lui Stalin, au fost inversate rezultatele la primele alegeri desfășurate după ocuparea României de către sovietici. Și astfel au ajuns comuniștii la putere. Acum, cunoscutul avocat Gheorghe Piperea ne reamintește de asemenea practici. Pe care le aduce la zi, semnalând pericolul.

Există două sisteme prin care alegerile din România sunt urmărite, verificate, monitorizate și numărate. Ambele fiind utilizate de o instituție militarizată. Este vorba de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Despre care, de multe ori, s-a vorbit mai direct, mai pe ocolite, în sensul că se implică la greu în politică și falsifică alegerile. În funcție de interesele pe termen scurt, mediu și lung ale statului subteran. Care pot coincide sau nu cu interesele statului aflat la vedere. Cum pot decurge din această perspectivă alegerile din acest an?

SIMPV. Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. Este primul sistem. De tip informatic. În spatele acestuia, există o impresionantă infrastructură. SICPV. Adică sistemul informatic de centralizare a proceselor verbale. Din nou, în spate există o infrastructură asupra căreia drepturile STS sunt exclusive. Nu cred că mai există alte state democratice sau pretins democratice în care o structură militarizată, deci dependentă oficial de o ierarhie a statului, în fruntea căreia este plasat un președinte partizan, să primească cu atâta generozitate de la populație puterea de a monitoriza alegerile. Monitorizarea se poate transforma în prestidigitație. Așa cum corect ne avertizează avocatul Gheorghe Piperea. Domnia sa face însă o greșeală. Ne comunică faptul că singura soluție pentru a opri sau a diminua posibila manipulare este ca cetățenii să meargă în număr mare la vot. Am să-l dezamăgesc. Dacă STS manipulează cele două runde electorale care urmează, o va face indiferent de numărul persoanelor care se prezintă la vot. Din simplu motiv că oricum rămâne o masă critică de cetățeni care stau acasă și care, la o adică, pot să apară în banca de date prin intermediul softurilor contrafăcute drept votanți. Și, în plus, există o marjă semnificativă a voturilor declarate nule, cu care, din nou, softurile STS se pot juca. La rândul ei, doamna Gabriela Firea cheamă, așa cum este și firesc, bucureștenii la vot, asigurându-ne că a luat toate măsurile pentru ca sănătatea acestora să nu poată fi pusă în pericol. Așa o fi. Dar, atenție, doamna Firea nu putea să ia nicio măsură pentru ca votul curat să nu fie pus în pericol.

Atrag din nou atenția că STS, ca instituție, precum și șefii structurii militarizate s-au implicat deseori – și au fost produse aceste dovezi – în bătălia politică. Dacă au făcut acest lucru – și l-au făcut – și dacă au puterea de a se implica și în număratul voturilor, există prezumția că instituția poate participa la fraudă. Cu atât mai mult cu cât nu poate fi verificată de nimeni. După cum se știe, STS este subordonată doar președintelui României. Și punct.