12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 13:01
No menu items!

Strategie a Ministerului Economiei: Recucerirea pieței Rusiei, prin intermediul altor state ex-sovietice

spot_img

Ministerul Economiei_SZ

Prioritatea comerțului exterior românesc pentru următorii ani este recuperarea piețelor de export din spațiul ex-sovietic, abandonate în ultimele două decenii, a declarat luni Florin Vodiță,  secretar de stat în Ministerul Economiei, coordonator al Departamentului de comerț exterior și relații internaționale.

”Avem în vedere un proiect (…) – reorientarea activității consilierilor noștri economici din spațiile care se află sub influența politică și/sau economică a Rusiei, iar, în momentul în care Rusia va reveni la normalitate politică – mă refer la manifestările politice în plan extern, atunci vom fi deja cunoscuți prin proxy (intermediar – n.r.), pe piața Rusiei”, a declarat Vodiță.

vodita

Demnitarul a făcut aceste declarații la reuniunea consilierilor economici din rețeaua externă ai Ministerului Economiei, care a avut loc în București, la sediul Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR). O altă prioritate anunțată de Vodiță pentru următorii ani este promovarea ”unei prezențe mai active și mai puternice” în Golful Persic.

Consilierii economici din rețeaua externă sunt angajați ai Ministerului Economiei, dar au o dublă coordonare, în contextul în care, aflați la post, sunt subordonați ai ambasadorilor sau consulilor – adică rețeaua Ministerului de Externe.

Diversificarea geografică a exporturilor și a relațiilor de investiții către alte zone din afara UE este un obiectiv strategic al României, în contextul stagnării din Zona Euro și al vulnerabilității create de o asemenea dependență.

Radu Podgorean, secretar de stat în MAE pentru analiză politică și relația cu Parlamentul, a afirmat că Ministerul de Externe sprijină eforturile de dimensionare a rețelei atașaților comerciali, în conformitate cu acest obiectiv strategic.

”Este clar că, prin efectivele pe care le avem acum, nu putem acoperi zone foarte importante. Este, de asemenea, clar că rămânem destul de puternic focalizați pe zonele apropiate, iar zone aflate la distanță mai mare și în condiții de muncă mai dificile rămân neacoperite. Una din concluziile pe care le-am primit în contextul crizei economice a fost că dependența într-o măsură foarte mare de spațiul UE sau de alte piețe tradiționale reprezintă o condiționare suplimentară. Din acest punct de vedere, așa cum fac și alte state europene, extinderea interesului pentru piețe emergente, aflate la distanță mai mare, este foarte importantă”, a afirmat Podgorean.

Mihai Daraban, preşedintele CCIR, a afirmat că 70% din comerțul exterior al României se realizează cu state ale UE, 15% cu state europene non-UE, și doar 15% cu state de pe alte continente. Soluția ar fi găsirea de noi piețe, cu sprijinul rețelei de consilieri economici. ”Aici cred că se impun noi abordări, ideea de a promova un produs în sine românesc ca şi produs de export cred că trebuie transferat în ceea ce înseamnă găsirea de parteneriate. Trebuie să găsim partenerii mediului de afaceri din România, pentru că după 25 de ani sunt societăţi care, deşi la prima generaţie, au această dorinţă de a-şi găsi parteneri pe pieţele externe”, a afirmat Daraban.

Potrivit site-ului Departamentului de Comerț Exterior, România are în prezent 73 de consilieri economici trimiși la post, distribuiți astfel: 45 în Europa, 10 în America, 12 în Africa și Orientul Mijlociu și 6 în Asia-Oceania.

Atribuţiile consilierilor economici vizează, în principal, promovarea exportului și atragerea de investiții străine în România.

Update Potrivit unui comunicat trimis ulterior de DCE, sunt 83  de consilieri economici, care îşi desfăşoară activitatea în 55 de ţări ale lumii.