22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 14:39
No menu items!

Strategia Rusiei pentru continuarea războiului. Șeful NATO: „Nu sunt întrunite” condiţiile pentru o rezolvare paşnică a conflictului

spot_img

Rusia încearcă să „îngheţe” luptele din Ucraina pe timpul iernii pentru a-şi întări forţele în vederea unui nou asalt în primăvară, a declarat miercuri şeful NATO, Jens Stoltenberg, citat de AFP, transmite Agerpres.

„Ce vedem acum este că Rusia încearcă să impună un fel de îngheţare a acestui război, cel puţin pentru o perioadă scurtă, pentru a se putea regrupa, repara, recupera şi apoi pentru a încerca o ofensivă mai mare în primăvară”, a afirmat Stoltenberg la un eveniment public organizat de cotidianul britanic Financial Times.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice a afirmat că membrii NATO continuă să furnizeze Ucrainei arme şi sprijin „fără precedent”, în ciuda îngrijorărilor privind o eventuală epuizare a stocurilor Occidentului.

„Este la fel de important să adăugăm noi sisteme, precum şi să ne asigurăm că sistemele sau armele pe care le-am livrat deja sunt efectiv operaţionale sau funcţionează eficient. Asta înseamnă că ei au nevoie de o cantitate importantă de muniţii, de piese şi de mentenanţă”, a declarat Stoltenberg.
 
Linia frontului în Ucraina s-a stabilizat de când forţele Kievului au obţinut un succes răsunător eliberând oraşul Herson şi zonele din jurul acestuia în partea occidentală a fluviului Nipru, luna trecută. Cele mai violente lupte se concentrează în prezent în jurul oraşului Bahmut, în estul ţării, pe care forţele ruse încearcă să îl cucerească de mai multe luni. SUA se aşteaptă ca luptele să continue într-un „ritm redus” în lunile următoare, cele două părţi aflate în conflict încercând să îşi reconstituie forţele.
 
Stoltenberg a spus că „nu are informaţii suplimentare” despre presupusele atacuri cu drone ucrainene asupra unor baze aeriene din Rusia, după ce SUA au transmis că „nu au permis şi nu încurajează” astfel de atacuri din partea Kievului.
 

Şeful NATO a mai afirmat că în prezent „nu sunt întrunite” condiţiile pentru o rezolvare paşnică a conflictului, „deoarece Rusia nu a arătat niciun semn de angajare în negocieri care să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”. 

R. Dan