10.2 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 8:45
No menu items!

Strategia europeană a picat! Germania și Olanda refuză să împartă costurile crizei sanitare

spot_img

Planul european pentru reactivare economică ar fi trebuit să fie adoptat joi, în cadrul unui summit al liderilor statelor membre UE, însă a picat, după ce Germania și Olanda au refuzat să împartă costurile crizei sanitare, când Italia şi Spania au cerut măsuri mai clare.

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au avut o întâlnire on-line, ca să stabilească o „stategie coordonată” pentru recuperarea normalităţii sociale, economice şi industriale după ce va fi depășită pandemia SARS-CoV-2. 

La capătul a șase ore de teleconferință, Pedro Sánchez, şeful Guvernului spaniol, şi Giuseppe Conte, prim-ministrul italian, au refuzat să sprijine o declaraţie comună cu un text vag şi fără măsuri concrete, scrie presa spaniolă. 

Potrivit unor surse diplomatice, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, i-a întrebat pe toţi participanţii la videoconferinţă dacă sunt de acord cu propunerea făcută iniţial. Sánchez a răspuns negativ şi a avertizat că nu semnează „niciun acord care nu fixează un mandat clar pentru ca miniştrii Economiei să poată continua munca” pe un plan anticriză.

Conte a susţinut acest lucru, iar Michel a fost obligat să regândească termenii textului.

S-a ajuns la concluzia că miniştrii au la dispoziţie 15 zile pentru a planifica propunerile care ar putea duce la un plan de reactivare a economiei europene, condamnată la recesiune din cauza pandemiei de Covid-19.

Reuniunea a fost marcată de tensiuni. Statele nordice au susţinut că fiecare ţară trebuie să iasă din criză prin soluții proprii, spre deosebire de cele sudice. Guvernul german şi cel olandez, susţinute de Austria şi Finlanda, au refuzat să fi eutilizate resurse comunitare pentru redresarea economică. Spania, Franța și Italia, alături de alte 6 state, au propus emiterea de euro-obligațiuni, însă cancelarul german Angela Merkel a refuzat ideea, chiar dacă preşedintele francez, Emmanuel Macron, a argumentat că Europa nu traversează o criză obișnuită, ci una care afectează toate statele în egală măsură.

Conte şi Sánchez au cerut crearea unui grup de lucru format din şefii Comisiei Europene, Consiliului European, Parlamentului European, Băncii Centrale Europene şi Eurogrupului.