19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 13:22
No menu items!

Stelian Ion, mesaj-avertisment către Florin Cîțu: „Unii au ajuns să dea cu subsemnatul”/ Ce spune despre numirea procurorilor de rang înalt

spot_img

Ministrul demis al Justiţiei, Stelian Ion, a susținut joi dimineață o declarație de presă. El a explicat că avizele Ministerului Justiţiei sunt importante în circuitul de avizare a unei legi, menţionând că cine nu le-a respectat a “dat cu subsemnatul”. Afirmaţiile vin în contextul în care Florin Cîţu l-a demis acuzându-l de tergiversarea emiterii avizului pentru OUG Anghel Saligny.

„Ministerul Justiției nu primise proiectul orginal pe care să dea aviz. Termenul de patru zile nu avea cum să curgă. Dacă ar fi fost așa, ședința de ieri ar fi continuat. Legat de tehnicalități, eu vreau să spun că în spatele meu nu e doar o clădire. La Ministerul Justiției lucrează oameni de zeci de ani care nu își permit să își pericliteze carierea și să facă lucruri ilegale. Ministerul Justiției, de-a lungul anilor, a fost garantul respectării legalității și de câte ori nu s-au respectat aceste avize și opinii, unii au ajuns să dea cu subsemnatul” (…) Au fost multe probleme de constitutionalitate, nelegalitate (n.r. la proiectul de OUG Anghel Saligny)”, a declarat joi dimineață ministrul remaniat Stelian Ion.

În contextul concursului pentru ocuparea unor funcții de conducere în DIICOT, DNA și Parchetul General, Stelian Ion a spus că „a primit semnale că nu trebuie să fie ministru”. Concursul, organizat de ministru în luna august, urma să se încheie în 15 septembrie, cu propunerile finale. Odată cu revocarea, procedura fie va fi continuată de viitorul ministru al Justiției, fie va fi oprită.

„Am primit mai multe semnale de-a lungul timpului cum că nu e în regulă ca un ministru USR sau eu în special aș putea coordona aceasta activitate și că nu ar trebui să o fac eu, ar trebui să o facă altcineva pentru a avea un deznodământ dinainte știut. Au fost semnale foarte clare. Nu am spus lucrul acesta răspicat, dar dacă lucrurile se desfășoară într-o anumită cronologie și se confirmă toate aceste lucruri, concluziile le putem trage. Nu vreau să accentuez”, a spus Stelian Ion. 

La scurt timp după anunțul remanierii, Stelian Ion a publicat lista cu procurorii înscriși în cursa pentru ocupare unor posturi de conducere din DIICOT, DNA și Parchetul Genera. 

Candidați pentru postul de procuror-șef DIICOT și procuror șef adjunct al DIICOT:

  • Daniel Horodniceanu (fost șef DIICOT)
  • Oana Pâțu (actual șef interimar DIICOT)
  • Ioana Albani (procuror DIICOT)
  • Mihaela Larisa Iosipescu

Candidați pentru DNA – postul de procuror-șef adjunct și șefi de secție:

  • Paul Dimitriu
  • Codrin Gavra
  • Andreea Oana Nica
  • Ioan Amariei
  • Monica Erika Danciu

Candidați pentru postul de procuror-șef de secție la Parchetul General:

  • Cătălin Andrei Popescu

 

C.D.