19.1 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 8:35
No menu items!

Ștefan Florescu, consecvent susținerii cazurilor sociale. Ce cadou primesc sute de copii

spot_img

Președintele Fundaţiei „Din Suflet pentru Suflet”, Ștefan Florescu, demonstrează în continuare interesul și apropierea față de cazurile sociale șifață de copii, mai ales cei defavorizați.

De această dată, fundația lui Ștefan Florescu va face o bucurie unor sute de copii și adulți din centrele de asistență socială ale sectorului 6. „Ștefan Florescu, prin Fundația Din Suflet pentru Suflet, organizează în această săptămână, pe lângă acţiunile zilnice din teritoriu ale fundaţiei, o acţiune cu caracter social în ziua de joi, 07 aprilie, ora 19.00 când 500 de copii, din centrele de copii asistaţi social şi adulţi vor participa la un spectacol de circ, prezentat de Circul Toredo în zona Autogării Militari, vizavi de staţia de metrou Păcii”, au explicat organizatorii evenimentului.

Acesta este unul dintre numeroasele gesturi făcute de Ștefan Florescu, prin fundația sa, față de copiii sau oamenii nevoiași ori fără adăpost. Este de amintit cadoul făcut pentru peste 700 de persoane invitate la spectacolul „Veselia nu-i în criză”, premiera care s-a jucat în deschiderea sezonului estival a Teatrului de Vară „Herăstrău”. De altfel, peste zece mii de persoane au beneficiat de sprijinul oferit de memebrii Fundației „Din Suflet pentru Suflet” în ultimii cinci ani, fără întrerupere.

Prin acţiunile derulate Ștefan Florescu demonstrează că le este mereu alături cetăţenilor din sectorul 6. „Credinţa în Dumnezeu şi fapta bună ne ajută să trecem peste perioadele grele, când greutăţile vieţii apasa prea greu pe umerii noştri şi ne dau puterea să depăşim îndoială sau deznădejdea, atunci când suntem tentaţi să renunţăm. Trebuie să ne menţinem credinţa chiar şi în situaţii potrivnice, să o exprimăm prin bunătate şi să facem din credinţa în Dumnezeu lumina călăuzitoare a vieţii noastre”, a declarat Ștefan Florescu.

Olimpia Diaconiuc