15.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024 - 2:25
No menu items!

Statul Islamic anunță noi execuții în Irak

spot_img

Decapitările au avut loc în Salaheddin, unde armata și poliția din Irak, susținute de forțe paramilitare aliate, au lansat o operațiune masivă pentru preluarea controlului asupra orașului Tikrit de la jihadiști

Islamic-State-Execution

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a anunțat decapitarea a patru bărbați care recrutau voluntari pentru a lupta alături de forțele guvernamentale în provincia irakiană Salaheddin, publicând marți pe internet o serie de fotografii, relatează AFP.

Imaginile arată patru bărbați îmbrăcați în negru, stând în genunchi pe o stradă pustie, în spatele lor fiind călăii care fluturau la început un cuțit. Alte imagini arată apoi decapitarea lor.

Conform textelor însoțitoare, decapitările au avut loc în Salaheddin, unde armata și poliția din Irak, susținute de forțe paramilitare aliate, au lansat în urmă cu două săptămâni o operațiune masivă pentru preluarea controlului asupra orașului Tikrit de la jihadiștii SI.

Locul exact unde au fost realizate fotografiile nu a fost precizat, iar autenticitatea imaginilor nu a putut fi confirmată din surse independente.

R.D.