sâmbătă, 28 noiembrie 2020 - 0:24

Statul Islamic antrenează piloți cu ajutorul a trei avioane capturate de la armata siriană

Instanța decide repunerea în funcție și plata salariilor fostului șef Secție ATI de la Spitalul Universitar, Adriana Nica

Tribunalul București a decis că demiterea Adrianei Nica de la șefia secției ATI II din spitalul Universitar de Urgență a fost abuzivă, astfel că...

Crinuța Dumitrean, condamnată la peste șase ani de închisoare pentru retrocedările semnate lui Horia Simu

Crinuţa Dumitrean, fostă şefă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a fost condamnată vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani şi...

Lucian Duță, șase ani de închisoare și confiscarea conturilor din Elveția, pentru contractele semnate ca șef al CNAS

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duţă a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Bucureşti, la şase ani de închisoare...

Germania îndeamnă statele UE să închidă pârtiile de schi pentru a ține sub control coronavirusul

Pe măsură ce se apropie sezonul de sărbătorilor de iarnă, relațiile europene se tensionează pe tema schiului. Germania solicită o abordare coordonată la nivelul...

Jihadiştii controlează trei aeroporturi militare din Siria, de la începutul anului

avion militar

Gruparea Statul Islamic (SI) foloseşte trei avioane militare capturate de la armata siriană pentru a antrena piloţi, cu sprijinul unor foşti membri ai armatei irakiene din timpul lui Saddam Hussein, a anunţat vineri Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), potrivit AFP.

SI dispune de trei avioane, cel mai probabil de tip MIG 21 şi MIG 23, capabile să zboare. Aceste aparate au fost capturate de pe aeroporturile militare siriene aflate în prezent sub controlul SI în provinciile Alep şi Rakka (nord)“, potrivit organizaţiei, care se bazează pe o amplă reţea de informatori în Siria.

Foşti ofiţeri ai armatei irakiene (dizolvată după înlăturarea lui Saddam Hussein de la putere – n.r.) supraveghează sesiunile de antrenament pe aeroportul militar Al-Jarrah“, aflat sub controlul SI şi situat la est de oraşul Alep, a adăugat OSDO.

După dizolvarea armatei irakiene de către Statele Unite, foste cadre sunnite s-au alăturat aripii irakiene a Al-Qaida, devenită ulterior Stat Islamic în Irak. Această grupare a proclamat în iunie un “califat” în teritoriile pe care le controlează în Siria şi Irak, după ofensive declanşate în cele două ţări.

Mai mulţi martori au informat OSDO că au văzut de mai multe ori avioane zburând la altitudine mică pentru a nu fi reperate de radare, după ce decolaseră de pe aeroportul Al-Jarrah. Două dintre aparate au fost luate de la Tabqa, un aeroport militar situat în provincia Rakka, capturat de SI în vară, în urma unor confruntări violente în care sute de soldaţi au murit.

Jihadiştii controlează trei aeroporturi militare din Siria, de la începutul anului. Pe lângă Tabqa şi Al-Jarrah, aceştia au capturat şi aeroportul din Buqamal, din estul ţării, iar în prezent încearcă să îl cucerească pe cel din Kweiris, din apropiere de Alep.

OSDO nu a fost în măsură să verifice dacă jihadiştii dispun de rachete care pot fi folosite la atacuri aeriene.

Pârtii deschise și zeci de mii de turiști așteptați la ski pe Vala Prahovei

Minivacanţa de 1 Decembrie şi sărbătoarea Sfântului Andrei, vor umple Valea Prahovei de turişti, care vor avea voie să meargă în drumeţii pe munte,...

Pelerinajul de Sfântul Andrei, interzis în continuare de judecătorii constănțeni

Judecătorii Tribunalului Constanţa au respins, vineri, ca fiind inadmisibilă, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale pentru desfăşurarea, pe 30 noiembrie, a...

Constanța, dovada vie că restricțiile sunt de formă. În carantină, numărul infectărilor nu scade

Una dintre localitățile aglomerate în care s-a instituit carantina arată ca în orice altă zi normală, în care nu sunt impuse restricții suplimentare. Aceasta...

Iohannis, contrazis de Bruxelles. Numărul infectărilor nu va scădea până la sfârșitul anului

Garanțiile oferite cu un optimism debordant de președintele Klaus Iohannis în privința evoluției epidemiologice până la sfârștiul anului sunt contrazise de date oficiale ale...

Fostul șef al DGIPI anunță că dosarul său a rămas fără obiect

Fostul șef al DGIPI, Gelu Oltean, explică, pe blogul personal, că dosarul în care a fost arestat nu mai are obiectul infracțiunii de care...