20 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 13:03
No menu items!

Statele Unite au avertizat India să nu strângă relațiile cu Rusia, în contextul războiului din Ucraina

spot_img

Principalul consilier economic al președintelui Joe Biden a declarat că SUA au avertizat India să nu se asocieze cu Rusia după invazia din Ucraina, transmite BBC.

„Mesajul nostru către guvernul indian este că o aliniere strategică mai explicită cu Rusia va avea costuri și consecințe semnificative și pe termen lung”, a declarat reporterilor directorul Consiliului Economic Național al Casei Albe, Brian Deese.

„Există cu siguranță domenii în care am fost dezamăgiți atât de deciziile Chinei, cât și de cele ale Indiei, în contextul invaziei”, a adăugat el.

India a refuzat să aplice sancțiuni împotriva Rusiei, așa cum au făcut alte țări.

Această țară, pe care SUA o consideră o contrapondere la puterea Chinei în Asia, este cel mai mare importator de arme rusești, potrivit Bloomberg.

Aceasta vine după ce consilierul adjunct pentru securitate națională al SUA, Daleep Singh, a efectuat o vizită oficială în India săptămâna trecută.

„Ceea ce Daleep le-a spus clar omologilor săi în timpul acestei vizite a fost că nu credem că este în interesul Indiei să accelereze sau să crească importurile de energie și alte mărfuri rusești”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, după ce Daleep Singh a revenit din India.

                                                                                                                  Adina Silav