10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 6:43
No menu items!

Statele Unite și Rusia înfiinţează un grup de lucru pentru securitate cibernetică

spot_img

 Statele Unite și Rusia înfiinţează un grup de lucru pentru securitate cibernetică

Rusia şi SUA înfiinţează un grup de lucru pentru securitate cibernetică, iar din partea Rusiei copreşedinte al noului grup va fi subsecretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, generalul Nikolai Klimaşin, iar din partea SUA – Michael Daniel, supranumit în SUA „regele ciberneticii”, informează  cotidianului rus Kommersant.

Grupul, ce va activa în cadrul comisiei prezidenţiale ruso-americane, va trebui să coopereze în condiţiile lipsei de încredere dintre părţi şi prezenţei unor importanţi factori iritanţi, cu predilecție cazul Edward Snowden.

Înfiinţarea noului grup a fost anunţată de Vladimir Putin şi Barack Obama la 17 iunie, în urma negocierilor de la Loch Erne, Irlanda de Nord, când preşedinţii au semnat un pachet de acorduri interguvernamentale privind măsurile în domeniul spaţiului informatics, una dintre măsuri fiind înfiinţarea grupului. Pentru confirmarea copreşedinţilor grupului, Putin şi Obama au ofertit subalternilor un temen de o lună de zile.

Pentru acest post, Rusia l-a propus pe generalul Nikolai Klimaşin, care este subsecretar al Consiliului de Securitate al Rusiei şi conduce comisia pentru securitate informatică din cadrul acestei structuri. Anterior, el a ocupat funcţii înalte în Serviciul Federal de Securitate (FSB), inclusiv funcţia de prim-adjunct al directorului departamentului tehnico-ştiinţific al FSB. Adjunctul lui Klimaşin în acest nou grup de lucru va fi ambasadorul pentru misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Andrei Krutskih.

Copreşedinte din partea SUA va fi Michael Daniel, coordonatorul Casei Albe pentru probleme de securitate informatică, potrivit Kommersant. Înainte de 2012, el a lucrat timp de 17 ani într-un departament al Casei Albe care se ocupa de serviciile de informaţii şi programele secrete ale Pentagonului. Adjunctul lui Michael Daniel în grup va fi Christopher Painter, responsabil pentru securitate cibernetică în cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Rusiei şi SUA le va fi dificil să coopereze într-un domeniu atât de sensibil precum securitatea cibernetică, subliniază Kommersant, un factor iritant pentru relaţiile bilaterale fiind şederea prelungită la Moscova a fostului analist al CIA Edward Snowden. Dacă Moscova îi va oferi acestuia azil politic, cooperarea în domeniul securităţii cibernetice va fi mult îngreunată, în condiţiile în care din cauza tehnicianului CIA a ajuns în mass-media copia unui document secret privind planurile NSA şi ale comandamentului cibernetic de a elabora o hartă a unor potenţiale ţinte pentru atacuri informatice în alte ţări.

Potrivit Kommersant, Rusia va adopta un document care se va numi „Bazele politicii de stat în domeniul securităţii informatice internaţionale” și în care se va preciza modul în care Moscova intenţionează să reacţioneze la aceste atacuri şi la alte conflicte cibernetice interstatale.

C.I.