miercuri, 27 ianuarie 2021 - 13:19

Starea victimelor ACCIDENTULUI AVIATIC este staţionară, nu se impun intervenţii suplimentare

Managerul de la Marius Nasta avertizează asupra administrării de Ivermectină

Dr. Beatrice Mahler a spus la România TV că nu ar prescrie Ivermectină pacienţilor cu COVID-19, avertizând că „poate avea efecte adverse severe”. „Acest medicament...

Bulgaria impune prezentarea unui test negativ COVID la intrarea în țară

Persoanele care intră în Bulgaria pe calea aerului, pe uscat sau pe mare vor trebui să prezinte un test negativ de COVID-19 începând din...

Restricții de călătorie în Belgia, valabile până la 1 martie

Restricțiile de călătorie în Belgia au intrat în vigoare și sunt valabile până pe 1 martie. Sunt permise doar călătoriile esențiale și sunt interzise...

Jurnalul.ro: Răfuielile din interiorul Poliției ne ucid pe noi

Jurnalul.ro face, miercuri, o analiză a războiului din Poliția Română, în care șeful de la Omoruri Radu Gavriș este suspendat, cercetat și înlăturat din...

poze accident 5_SZ

Starea celor patru răniţi în accidentul aviatic produs luni este staţionară, iar aceştia au fost reevaluaţi de medici de la toate specialităţile, stabilindu-se că nu se impun intervenţii chirurgicale suplimentare, au anunţat, miercuri dimineaţă, reprezentanţii Spitalului Judeţean din Cluj.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SJU) Cluj, Petru Şuşcă, a declarat, într-o conferinţă de presă, că pacienţii au fost reevaluaţi de medici de la toate specialităţile, respectiv Chirurgie generală, Chirurgie vasculară, ORL, Oftalmologie, Chirurgie toracică, Chirurgie buco-maxilo-facială, Ortopedie, Traumatologie şi Neurochirurgie.

Șușcă a precizat că, acolo unde a fost cazul, au fost reevaluate examinările imagistice şi nu au existat indicaţii pentru intervenţii chirurgicale suplimentare.

Starea pacienţilor este staţionară. (…)În prezent, pacienţii sunt urmăriţi şi monitorizaţi în continuare în Secţia de Terapie Intensivă. (…)Copilotul este într-o stare nu la fel de bună ca şi ceilalti, dar şi el este în continuare în stare stabilă.

Petru Şuşcă

manager, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj

Întrebat dacă va fi externat vreunul dintre răniţi, managerul SJU Cluj a spus că la ora 15.00 vor putea fi furnizate mai multe informaţii.

Cei patru răniţi internaţi la SJU Cluj sunt medicii Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul “Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş (Bihor ), precum şi copilotul Răzvan Petrescu.

R.D.

 

 

Îngrijorări în Israel, țara cu cea mai mare rată de imunizare, după o explozie de cazuri Covid-19 la copii

În timp ce adulții cu vârsta peste 40 de ani se vaccinează într-un ritm aproape miraculos, Israelul înregistrează o creștere accentuată a numărului de...

Parlamentarii, amânați la vaccinare

Parlamentarii au aflat, marți după-amiază, că România nu mai are suficiente doze de ser pentru imunizarea lor. Amânarea luată în calcul de Comitetul de...

Care este pedeapsa pe care au cerut-o procurorii pentru Elena Udrea

Procurorul DNA a cerut, la ultimul termen al dosarului în care Elena Udrea este judecată pentru fapte de corupție în legătură cu campania electorală...

Iohannis i-a chemat la Vila Lac pe premierul Cîțu și pe liderii Coaliției de guvernare

Klaus Iohannis are o întâlnire cu membrii coaliției de guvernare la Vila Lac, marți la ora 17. Președintele vrea să discute cu șefii partidelor...

Angela Merkel: ”Trebuie să diminuăm traficul aerian, astfel încât să nu se mai poată ajunge nicăieri”

Vlad Drăghicescu (corespondență specială) ”Ce ne facem cu germanii care călătoresc? Am întrebat de o sută de ori în cadrul consultărilor purtate cu premierii landurilor: de...