22.6 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024 - 18:49
No menu items!

Stare de alertă: România se pregătește pentru Ciclonul Ashley și pentru inundații de pe Dunăre

spot_img

Ministrul Mediului din România, Mircea Fechet, a anunțat miercuri că țara se pregătește pentru o provocare majoră de mediu, vârful inundațiilor în curs fiind așteptat între 30 septembrie și 1 octombrie. Ministrul a subliniat că situația este atent monitorizată, autoritățile urmând să decidă vineri dacă va fi emisă o alertă generală în zonele afectate.

În declarația sa, Fechet a subliniat că oficialii își extind prognozele pentru a include regiunea Muntenia, în special pentru a evalua impactul potențial asupra fluviului Dunărea. „Începând de mâine, vom extinde analiza și prognoza pentru Muntenia, în special în ceea ce privește comportamentul Dunării în următoarele zile”, a spus Fechet.

”Am primit ultimele informaţii legate de situaţia hidrometeorologică actuală din ţară, în contextul influenţei ciclonului Ashley, care va afecta România în următoarele zile. În ceea ce priveşte prognoza şi măsurile de prevenire, după cum ştiţi, în ultimele zile s-au emis avertizări privind creşterea precipitaţiilor şi intensificarea fenomenelor hidrologice. Datele furnizate astăzi de la Centrul European pentru Prognoza Vremii pe Termen Mediu (ECMWF) confirmă prognoza anterioară, indicând că, între 30 septembrie şi 3 octombrie, vom resimţi efectele activităţii ciclonice în special în sudul şi centrul teritoriului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, cu posibile efecte şi în zona de sud-est a ţării”, a arătat Fechet.

Ministrul a precizat că îndeosebi în Oltenia şi Muntenia, cantităţile de precipitaţii vor atinge valori cumulate de 80-100 l/mp, ceea ce poate genera creşteri semnificative ale debitelor râurilor din aceste regiuni.

”Debitul maxim pe Dunăre, la intrarea în ţară, estimăm că va avea valori cuprinse între 7700 şi 8000 mc/s, ca urmare a propagării viiturii din bazinul superior al Dunării şi a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele zile.

”Am actualizat data la care vom avea vârful acestei viituri şi estimează astăzi că acest lucru se va întâmpla cu o zi întârziere faţă de ceea ce anticipasem iniţial, respectiv în data de 30 septembrie sau în 1 octombrie. Pe sectorul românesc al Dunării, însă, ca urmare a precipitaţiilor însemnate cantitativ, putem înregistra viituri importante în bazinele hidrografice Jiu, Olt şi Argeş-Vedea, care vor aduce un aport suplimentar semnificativ în Dunăre. Astfel, debitele pe sectorul românesc al Dunării ar putea atinge inclusiv valori de 9000-9500 mc/s”, a arătat ministrul Mircea Fechet.

Ministrul a mai spus că ”această creştere nu e una care ar trebui să ne alarmeze în acest moment şi înseamnă o creştere de aproximativ 50 de centimetri faţă de prognoza iniţială, însă lucrul pe care îl monitorizează cu atenţie este legat de riscul crescut de inundaţii pe râurile mici, unde am putea avea avertizări de cod portocaliu şi chiar roşu, în funcţie de intensitatea precipitaţiilor. Fechet a subliniat că Administraţia Naţională „Apele Române” a dispus pregătirea echipelor şi materialelor necesare pentru intervenţie în bazinele ce urmează a fi afectate şi s-au mobilizat resurse pentru a interveni prompt, în special în zonele vulnerabile.

”Am dispus deja închiderea cu panouri a breşei de pe digul râului Olt, pe malul drept, în amonte de localitatea Islaz, o zonă unde m-am deplasat personal acum două zile. De asemenea, continuăm lucrările de consolidare cu saci de 1-2 tone la eroziunile digurilor în localităţile Ciocăneşti şi Borcea, precum şi în zona Stelnica-Borduşani, pentru a preveni eventualele pagube cauzate de viituri”, a anunţat ministrul Mediului.

”Vineri vom decide, împreună cu autorităţile locale şi naţionale, dacă este necesară emiterea unei alerte generale în zonele afectate”, a precizat ministrul Mediului.

Mircea Fechet a făcut un apel la cetăţeni să fie vigilenţi şi să respecte recomandările autorităţilor în condiţiile în care inundaţiile şi fenomenele meteorologice extreme pot afecta rapid comunităţile, el adăugând că, în acest context, colaborarea dintre instituţiile statului şi populaţie este crucială pentru a reduce riscurile.

”Începând de mâine, vom extinde analiza şi prognoza şi pentru regiunea Munteniei, în ceea ce priveşte impactul asupra Dunării. Reamintesc că aceste fenomene sunt dinamice şi depind de o serie de factori naturali care pot evolua rapid, astfel că informările şi avertizările vor fi actualizate în permanenţă”, a completat Fechet.

”Suntem pregătiţi pentru a face faţă acestei situaţii şi vom depune toate eforturile necesare pentru a proteja comunităţile locale de efectele acestui ciclon”, a spus Fechet în final. Ministrul a subliniat că ”la acest moment nu există nicio măsură de evacuare a populaţiei în vreo localitate”, măsură care poate fi luată de către Comitetul judeţean pentru Situaţii de urgenţă.

 

Amalia C.