6.2 C
București
joi, 28 octombrie 2021 - 10:36

Stațiunea Mamaia rămâne fără apă potabilă pentru o noapte

spot_img

Stațiunea Mamaia rămâne fără apă potabilă timp de o noapte

Staţiunea Mamaia va rămâne fără apă potabilă, în noaptea de miercuri spre joi, din cauza unor lucrări de deviere a conductei magistrale de alimentare. Vor fi afectate majoritatea hotelurilor din zona centrală a staţiunii.

Reprezentanţii Regiei Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa au anunțat că furnizarea apei potabile va fi întreruptă în noaptea de 29 spre 30 mai, în intervalul orar 23.00 – 07.00, şi vor fi afectate hotelurile Midia, Patria, Unirea, Iaki, Riviera, Mamaia, Metropol, Astoria, Richmond, Naţional, precum şi agenţii economici din zonă.

Întreruperea este cauzată de executarea unor lucrări de reabilitare şi deviere a conductei magistrale de alimentare cu apă, lucrări ce fac parte din Programul Operaţional Sectorial de Mediu. “Ne cerem scuze faţă de abonaţii afectaţi de aceste lucrări şi îi asigurăm că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt”, se menţionează într-un comunicat de presă remis marți de regia de apă.

Câteva mii de turişti se află în această perioadă la Mamaia, majoritatea prin programul social “Litoralul pentru toţi”, care se desfășoară în perioada 6 mai – 15 iunie.

R.D.