22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 13:43
No menu items!

Spyker scapă de faliment

spot_img

Spyker a reușit să supraviețuiască obstacolelor financiare de la achiziționarea nefastă a Saab de la General Motors în 2010

Spyker-Logo

Constructorul olandez Spyker a câștigat recursul la decizia judecătorească, de la finele anului trecut, prin care era plasat în faliment. CEO-ul Spyker, Victor Muller, a declarat că intenționează să continue cu dezvoltarea următorului model al companiei, B6 Venator, o mașină sport de lux entry-level, și să fuzioneze cu un producător de aeronave electrice de înaltă performanță din SUA.

Spyker a reușit să supraviețuiască obstacolelor financiare de la achiziționarea nefastă a Saab de la General Motors în 2010.

Spyker a fost plasat în faliment pe 18 decembrie 2014 de un tribunal olandez si a fost declarată formal intrarea in faliment.

Pe 29 ianuarie însă, Curtea de Apel olandeză a declarat falimentul „nul și neavenit cu efect retroactiv”. Această decizie pune compania înapoi sub protecția „moratoriu de plată” – echivalentul a capitolului 11 –  protecție împotriva creditorilor săi.

Victor Muller, fondatorul Spyker, a declarat că societatea a ajuns acum la un acord cu majoritatea creditorilor săi. Ca rezultat ar trebui să vedem Spyker ieșind din moratoriu de plată în cateva săptămâni, a adăugat Muller.

Spyker speră că B6 Venator – o mașină sport cu un motor V6 de 375 CP, care a fost prezentată la Salonul Auto Geneva 2013 – va atrage mai mulți clienți. Modelul este destinat pentru a concura cu mașini ca Porsche 911 și Lotus Evora.

Când a fost prezentat publicului pentru prima dată s-a afirmat că prețul acestui model va fi în jurul sumei de 160.000 de euro. Mașina este cu aproximativ 40.000 de euro mai ieftină decât modelul Spyker C8 Aileron cu motor de 4,2 litri, al cărui preț este de 198.500 de euro în Europa.

G.C.