13.2 C
București
marți, 15 octombrie 2024 - 3:10
No menu items!

Se intensifică sprijinul militar al României pentru Ucraina: Bază de instruire pentru marina ucraineană

spot_img

Militarii din Forţele Navale ale Ucrainei urmează să fie instruiţi în ţara noastră, în condiţiile în care la Mihail Kogălniceanu va fi prepoziţionat, pentru următorii doi ani, un contingent american de forţe navale pentru operaţii speciale ce va efectua exerciţii comune cu soldaţii Forţelor Navale Române şi va derula şi activităţi de instruire.

Parlamentul a luat act oficial că numărul militarilor americani dislocați la noi va crește, luptători din Navy Seals urmând să ajungă în România. Militarii americani și cei din Forțele Navale pentru operații speciale se vor antrena împreună.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului să aprobe și înfiinţarea, pe teritoriul naţional, a unei facilităţi de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean.

Această bază ar trebui să funcționeze doi ani, însă România poate decide unilateral închiderea ei mult mai devreme.

Finanţarea şi planificarea sprijinului pentru dezvoltarea iniţială a acestei facilităţi vor fi asigurate în totalitate de Marea Britanie, iar ulterior vor contribui şi alte state membre NATO.

Șeful statului agumentează „că în urma analizei efectuate, a rezultat că România are posibilitatea de a contribui la Coaliţia pentru capabilităţi maritime prin găzduirea pe teritoriul naţional a facilităţii de instruire în domeniul maritim, precum şi prin sprijinirea procesului de instruire a militarilor infanteriei marine din Ucraina, în limita capabilităţilor existente”.

Piloții ucraineni, instruiți pe F-16 în România

Piloții ucraineni au început antrenamentele pe avioane de luptă în România. Luna trecută, primii militarii ucraineni au ajuns în România și se antrenează pe avioanele F-16 trimise de Olanda.

Aceste antrenamente au loc la baza aeriană din județul Călărași, de la Borcea.

                                                                                                               Adina Bucur