11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:15
No menu items!

Spital din Harkov, atacat cu multiple lansatoare de rachete

spot_img

Cel puţin patru persoane au murit, iar trei au fost rănite într-un bombardament al armatei ruse vizând un centru medical din Harkov, a anunțat vineri poliţia regională, relatează AFP.

„Şapte civili au fost răniţi, dintre care patru au murit din cauza rănilor, într-un bombardament cu lansatoare de rachete multiple”, anunţă poliția din Harkov într-o postare pe Telegram.

Acest atac a avut loc „către ora 5.45 GMT (7.45, ora României)”, vizând „un centru medical” situat în partea de sud a oraşului Harkov, mai precizează poliţia regională.

„Un centru de ajutor umanitar” se află nu departe de acest centru medical, „unde nu există instalaţii militare în apropiere”, subliniază oficialii ucraineni.

„Anchetatori acţionează pe teren”, mai precizează poliţia care adaugă că „adună toate probele materiale necesare în vederea dării în judecată a autorilor acestui atac”.

Harkov, al doilea cel mai important oraş ucrainean, cu aproape 1,5 milioane de locuitori înainte de război, se află la aproximativ 40 de kilometri de frontiera cu Rusia.

Harkov este ţinta unor confruntări armate violente de începutul inavaziei ruse, în urmă cu o lună, însă rămâne, în acest stadu, sub controlul forţelor ucrainene.

Raluca Dan